Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În farmaciile din Dolj nu se mai găsesc medicamente vitale pentru bolnavii operaţi la gât. Farmaciştii spun că pastilele nu se mai importă de câteva luni

Publicat in Adevarul, duminică 30 octombrie 2011 ·

În farmaciile din judeţul Dolj s-au terminat de câteva săptămâni stocurile de L-Thyroxin şi Euthyrox, medicamente vitale bolnavilor care au probleme cu glanda tiroidă. Farmaciştii spun că pastilele nu se mai importă de două luni. Aceste medicamente se administrează şi bolnavilor operaţi de guşă sau noduli tiroidieni şi pentru care întreruperea tratamentului este riscantă, spun medicii.

Sute de bolnavi care au probleme cu glanda tiroidă s-au trezit în această perioadă fără posibilitatea de a achiziţiona două medicamente care au aceeaşi substanţă activă, L-Thyroxin şi Euthyrox, care conţin hormoni tiroidieni. "Nu mai avem medicamentul, nu se mai importă. Nu ştim din ce cauză sau când va fi readus în farmacii. Aşteptăm. Nu are înlocuitor, medicament cu aceeaşi substanţă activă", a declarat Elena Călin, preşedinta Colegiului Farmaciştilor Dolj, care ieri nu avea în farmacie nicio astfel de pastilă. Unităţile farmaceutice au fost în aceste zile luate cu asalt de către bolnavi, în căutare de medicamente, care însă s-au lovit de lipsurile din depozite. "Nu avem nici în depozit. Nu se mai importă. Nu pot să vă spun ce să luaţi în loc, numai medicul de familie sau endocrinolog vă poate spune. Nu s-a anunţat nimic, nici noi nu ştiam dinainte", a spus Maria Elena, farmacist în Craiova.

Nu se găsesc nici în spitale

Aceste medicamente nu se mai găseau zilele trecute nici în cele mai importante spitale din Dolj. Medicii de la Spitalul CFR din Craiova şi de la Spitalul Filantropia au spus că nu mai au medicamentele în cauză. "Nu mai avem aceste medicamente, chiar ne confruntăm cu aceste probleme", a declarat medicul endocrinolog Cristina Calangiu, din cadrul Spitalului CFR. Pentru că nu au avut de unde să procure medicaţia, mulţi bolnavi au apelat la rudele sau cunoştinţele de peste hotare. "Am sunat de urgenţă la nişte cunoştinţe din Germania. Iau acum ceva

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”

Adevarul acum 4 ore
Diana Șoșoacă a surprins printr-un gest inedit sâmbătă, când a făcut o baie în Marea Neagră, în ciuda temperaturii scăzute a apei, de sub 10 grade.

Elon Musk propune o zonă de liber schimb între SUA și Europa

Libertatea acum 3 ore
La puțin timp după ce Donald Trump a anunțat noile tarife vamale, miliardarul american Elon Musk s-a pronunțat în favoarea creării unei zone de liber schimb între Statele Unite și Europa.

SuperLiga: FCSB a revenit pe primul loc, după 1-0 cu Universitatea Cluj

HotNews acum 6 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a treia din play-off-ul SuperLigii. Bucureştenii au controlat jocul şi şi-au dominat adversarii, ratând în minutul 12, prin Miculescu,

O echipă americană de asistență a aflat că va fi disponibilizată în timp ce ajuta la salvarea victimelor cutremurului din Myanmar

Libertatea acum 3 ore
Trei angajați americani implicați în operațiuni umanitare în Myanmar au fost anunțați că vor fi disponibilizați în timp ce participau activ la eforturile de salvare și recuperare în urma unui cutremur major, a declarat pentru Reuters Marcia Wong, fo

Șeful Administrației Penitenciarelor, înlocuit din funcție. Anunțul a fost făcut chiar de Dan Halchin

Mediafax acum 8 ore
Înlocuitorul său nu a fost anunțat încă de Ministerul de Interne. Halchin se va întoarce la Arad, ca director, potrivit gandul.ro. Halchin a făcut un scurt raport de activitate al ultimilor 4 ani în care susține că instituția pe care a condus-o arat

Popescu Piedone, atac furibund, cu insulte, la adresa lui Nicușor Dan: „Loază mincinoasă de care mi-e scârbă ca de gândacii descoperiți prin dulapuri!”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, îl atacă pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, după ce acesta afirmase că acţiune sale arată „un pic de exces”. Riposta lui Popescu Piedone

Netanyahu se duce la Casa Albă pentru a negocia stoparea creşterii tarifelor vamale

HotNews acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu se va deplasa luni la Washington, a informat sâmbătă pentru agenția France Presse un oficial de la Casa Albă, în contextul în care Donald Trump a impus tarife vamale radicale pentru toate ţările. Joi, a doua zi

UPDATE Autocar implicat într-un accident rutier la Sinaia!

Ziua Constanta acum 11 ore
Un autocar cu pasageri a fost implicat într-un accident rutier în orașul Sinaia. Potrivit ISU Prahova, pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia acționează în aceste momente în cazul producerii unui accident rutier urmat de incendiu pe raz

Jaguar Land Rover întrerupe livrările către SUA după tarifele anunțate de Trump

Libertatea acum 8 ore
Jaguar Land Rover (JLR) va suspenda, timp de o lună, livrările de mașini produse în Marea Britanie către Statele Unite, în timp ce analizează modalități de a reduce impactul tarifelor impuse de Donald Trump, relatează The Guardian.

Superliga – play-off: FCSB – Universitatea Cluj1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Bucureştenii au controlat jocul şi şi-au dominat adversarii, ratând în minutul 12, prin Miculescu,

Vremea

București
acum

dum.

3°/13°
lun.

1°/9°
mar.

2°/10°
mie.

4°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/8°
lun.

-0°/6°
mar.

-0°/9°
mie.

3°/7°
Constanta
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/8°
mar.

2°/9°
mie.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-2°/6°
lun.

-2°/4°
mar.

-1°/8°
mie.

-0°/5°
Timisoara
acum

dum.

1°/10°
lun.

-2°/7°
mar.

-1°/10°
mie.

1°/9°