Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a participat astăzi la Conferinţa "Relaţiile româno-turce în perioada lui Kemal Atatürk" susţinută de Prof. dr. Enis Tulça, cadru didactic la Universitatea Galatasaray din Istanbul, născut într-o familie de turci dobrogeni, eveniment organizat în Sala „Remus Opreanu" a Instituţiei Prefectului, cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Turcia. În deschidere, prefectul judeţului Constanţa, gazda conferinţei, s-a adresat celor prezenţi, transmiţând mesajul său prilejuit de această sărbătoare: "Ziua Națională a Turciei îmi oferă plăcutul prilej de a-mi exprima întreaga apreciere pentru acest popor atât de ospitalier, de prietenos, de ambițios și de muncitor, pe care îl cunosc atât din relațiile oficiale, diplomatice, cât și din cele personale. Ca prefect, am avut ocazia dezvoltării unei frumoase colaborări atât cu Consulatul General al Turciei la Constanța, prin E.S. Haluk Ağca, fostul consul general, cât și prin E.S. Füsun Aramaz, actualul consul general, care a adus un suflu nou, proaspăt, în activitatea comunității turce din județul Constanța. De asemenea, am avut deosebita onoare să primesc, în acest an, vizita Excelenţei Sale, ambasadorul Republicii Turcia în România, Omur Şolendil, aflat pentru prima oară în vizită oficială la Constanţa, a domnului Ahmet Davutoğlu, ministrul de externe al Turciei, precum şi a subprefectului Istanbulului, domnul Mustafa Altîntaş. De asemenea, am fost prezent la Festivalul Internaţional al Portului, Dansului şi Cântecului Popular Turco-Tătar, un eveniment cultural de excepție, în cadrul căruia i-am cunoscut pe delegații formațiilor participante. Sunt, cred, suficiente ocazii prin care am reușit să interacționez mai bine cu poporul turc, prin intermediul acestor adevărați ambasadori ai săi, care se adaugă prietenilor pe care mi i-am făcut în concediile mele constante în Antalya sau Kemer. Nu mai