Fundaşul Universităţii Cluj, Gaston Mendy, a suferit o comoţie cerebrală după o accidentare în timpul meciului cu Dinamo.
Gaston Mendy a fost introdus pe teren de Ionuţ Badea în minutul 27, în locul lui Constantin Grecu, accidentat. În minutul 35 al partidei, Mendy a trimis mingea în afara terenului cu capul şi apoi s-a lovit cap în cap cu jucătorul dinamovist Laurenţiu Rus, cel care îl accidentase anterior şi pe Grecu.
Mendz a fost scos cu ambulanţa de pe teren şi a fost dus la spital. "Mendy a suferit o comoţie cerebrală, e conştient, nu cred că vor fi probleme. Ambii jucători au plagă deschisă la nivelul globului frontal. Având în vedere consecinţa, probabil că s-ar fi putut judeca şi altfel în ceea ce-l priveşte pe Rus", a spus, la finalul partidei, Ionuţ Badea, antrenorul Universităţii Cluj.
"Îmi pare foarte rău pentru cei doi băieţi. Nu am avut absolut nicio intenţie să îi lovesc", a spus şi Laurenţiu Rus.
Partida Universitatea Cluj-Dinamo s-a terminat la egalitate, 0-0.