Astăzi afli din ce formaține politică face parte Victor Stepaniuc, de ce miliția transnistreană a reținut zece tineri din Republica Moldova, Ucraina şi Rusia și ce crede Șeful comitetului rus pentru relațiile CSI Aleksei Ostrovskii despre Igor Smirnov.
Unul dintre foştii lideri ai Partidului Comunist, Victor Stepaniuc, îşi face alt partid. Congresul de constituire a Partidului Popular-Socialist a avut loc, astăzi, la Chişinău. Pentru a putea înregistra formaţiunea la Ministerul Justiţiei, membrii grupului de iniţiativă trebuie să adune 5.000 de semnături, anunță PublikaTV.
Bulgarii îşi aleg astăzi preşedintele este un alt subiect anunțat de PublikaTV. Noul preşedinte al Bulgariei va fi ales, astăzi, în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. În Republica Moldova locuiesc 80 de mii de bulgari, dintre care aproximativ 18 mii au şi cetăţenia statului bulgar. Potrivit reprezentanţilor misiunii diplomatice, în primul tur de scrutin, la secţiile de votare din Republica Moldova s-au prezentat peste 1.200 de persoane, 380 dintre aceştia au votat la Chişinău.
Zece tineri din Republica Moldova, Ucraina şi Rusia sunt învinuiți de miliția transnistreană că ar fi organizat o vastă campanie de denigrare împotriva lui Igor Smirnov, în preajma alegerilor prezidenţiale din rmn, scrie Unimedia. Aceștia ar fi fost văzuți în timp ce împărțeau pliante și lipeau afișe în locuri publice, cu mesaje ce lezează „onoarea și demnitatea" actualului lider de la Tiraspol.
„Nu doar membrii familiei, dar însuși Igor Smirnov trebuie anchetat", a declarat pentru ProTV un oficial rus. Șeful comitetului rus pentru relațiile CSI Aleksei Ostrovskii consideră că organele de urmărire penală ruse trebuie să-l ia la întrebări și pe Igor Smirnov. Asta după ce Oleg Smirnov, fiul mai mic al liderului de la Tiraspol, a fost citat de procuratura rusă fiind bănuit de dela