Un grec neaoş, în vârstă de 48 de ani, studiază curios o hârtie albastră de 100 de lei într-o cafenea din Sinaia.
O întoarce pe toate părţile şi, la final, mă întreabă câte cafele îşi poate cumpăra el cu respectiva bancnotă. Îi răspund că vreo 20. Îmi zâmbeşte satisfăcut şi continuă s-o răsucească ţinând-o în lumina care pătrundea prin fereastră, apoi îmi vorbeşte iar: „Cum pot trăi unii români cu doar 400 de lei pe lună? Asta înseamnă că-şi permit doar 2,6 cafele pe zi..." Deja mă enerva. Îi răspund că sunt foarte puţini români cu 400 de lei pe lună, că salariul minim este de vreo 670 de lei, însă el continuă să mă piseze. „În Grecia, o cafea costă circa 2 euro, iar la o leafă minimă de 870 de euro pe lună, înseamnă că până şi cei mai săraci îşi permit să bea vreo 14,5 cafele pe zi". Gata! Nu mai pot sta cu ochii în laptop şi intru în vorbă cu el. Soţia sa, cu ochelari de vedere, coc în vârful capului şi îmbrăcată cu un cojoc românesc cumpărat de la comercianţii maghiari care-şi fac veacul la poalele Castelului Peleş, soarbe zgomotos din cafeaua noastră românească de 5 lei ceaşca. Aflu că sunt bugetari, lucrează în reţeaua naţională de transport şi au venit la Sinaia în vacanţă. Criza financiară? „Se ocupă alţii de treburile astea, grecii sunt protejaţi de zei", îmi răspunde grecoteiul al cărui calm mă enervează cumplit. Râd amândoi, iar eu deja mă gândesc dacă nu cumva Sarkozy şi Merkel ar trebui să ştie că doi cetăţeni greci îşi sorb liniştiţi cafeaua la Sinaia în timp ce ei îşi bat capul cu salvarea Greciei. La o masă alăturată, un chinez aude discuţia şi, pentru că avea în mână ziarul „Financial Times", intră în vorbă: „China va salva Europa şi va rezolva această criză. Nu gratis, bineînţeles, voi vă veţi deschide pieţele pentru marfa noastră. „Poate pieţele din Franţa şi Germania, nu şi cea din Grecia, noi suntem exportatori", îi răspunde grecul. Chinezul
