Recensământul s-a încheiat în judeţul Braşov cu o zi înainte de data limită, iar la nivel naţional au fost recenzate 94,49 la sută dintre locuinţe, Bucureştiul rămânând în continuare pe ultimul loc, cu aproape 88% dintre locuinţe înregistrate până duminică seară, a anunţat, luni, INS, citat de Mediafax.
Cu o zi înainte de data încheierii recensământului, la nivel naţional au fost recenzate 7.960.983 de locuinţe, respectiv 94,49 la sută din totalul estimat.
În perioada 20-30 octombrie au fost înregistrate 18.710.326 de persoane, număr care include persoanele prezente, temporar absente sau plecate pentru o perioadă îndelungată din gospodăria din care fac parte, a precizat Institutul Naţional de Statistică (INS) într-un comunicat de presă transmis luni.
Recensământul s-a încheiat în judeţul Braşov, unde până duminică seara au fost înregistrate toate cele 227.490 de locuinţe estimate a fi recenzate, precum şi 524.599 de persoane.
Potrivit INS, până la sfârşitul zilei de duminică a fost finalizată recenzarea în 904 localităţi din 38 de judeţe, reprezentând 28,37 la sută din cele 3.180 de localităţi şi şase sectoare ale municipiului Bucureşti.
În topul judeţelor cu cele mai ridicate procente de înregistrare a datelor se află în continuare Aradul, cu 99,34 la sută, Vâlcea, cu 99,25 la sută, Covasna, cu 98,92 la sută şi Teleorman, cu 97,73 la sută.
Bucureştiul are în continuare cel mai scăzut procent de locuinţe recenzate. Astfel, Capitala are aproape 88 la sută dintre locuinţe recenzate, fiind urmată de judeţele Galaţi, cu 91,61 la sută, Iaşi, cu 91,65 la sută, Tulcea, cu 91,93 la sută şi Constanţa, cu 92,24 la sută.
În Bucureşti, până la sfârşitul zilei de duminică fuseseră recenzate 707.166 de locuinţe, reprezentând 87,59 la sută din totalul estimat, precum şi 1.665.605 persoane. Un ritm mai scăzut este înregistrat în continuare în