Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest inedit al romanilor din Franta: "Suntem ca voi! Nu suntem infractori!"

Publicat in Adevarul, luni 31 octombrie 2011 ·

Cativa romani stabiliti la Paris au protestat in aceasta dimineata pe strazile din Paris fata de discriminarea la care sunt supusi, fiind considerati in bloc in infractori.

Conationalii, care s-au mobilizat reciproc cu ajutorul internetului, au manifestat pe esplanada Drepturilor Omului de la Trocadéro. Ei au denunţat confuzia pe care mulţi francezi o fac între naţionalitatea română şi delicvenţă. Manifestaţia a fost relatată de televiziunea France 3.

Mai multi participanti la protest au povestit ca au fost priviti cu scepticism de-a lungul perioadei de sedere in Franta din cauza nationalitatii lor.

Una dintre iniţiatoarele protestului a fost privită cu suspiciune la banca unde şi-a deschis un cont pentru bursă cand a ajuns in Franta ca stundenta. In prezent, Cristina este arhitectă, iar colega ei de cameră - şefă de proiect la o mare firmă franceză. În ultimul timp, ele aud tot mai des vorbe dispreţuitoare despre români, pe care au ajuns să nu le mai suporte.

Ele au iesit in strada, împreună cu alţi compatrioţi, sub lozinca "Românii sunt ca voi". Manifestaţia şi-a propus să-i prezinte francezilor pe acei români mai puţin vizibili, deoarece respectă legile şi nu ies în evidenţă.

"Vrem să arătăm că românii sunt ca toţi ceilalţi. Oamenii îi întâlnesc zi de zi, dar nu-i văd, pentru că s-au integrat. Şi, în acelaşi timp, li se pune eticheta de hoţi, de către unii care nu ştiu ce vorbesc."

Protestatarii s-au declarat solidari şi cu romii veniţi din România, stigmatizaţi încă din vara anului trecut chiar de preşedintele Sarkozy. Mai ales că, recent, ministrul de interne Claude Gueant a extins suspiciunile la întreaga comunitate română din Franţa.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că va resuscita acordul cu Ucraina privind mineralele rare, altfel lucrurile nu îl vor face pe Zelenski „prea fericit”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat că secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a fost tratat „destul de nepoliticos” în timpul unei vizite recente la Kiev, unde o afacere cu minerale rare a fost respinsă de Ucraina, relatează CNN. Trump a declarat c

Dinamica relațiilor de muncă în 2025: principalele priorități pentru echipele in-house

HotNews acum 59 minute
Nu există multe domenii juridice pe piața românească care să treacă în fiecare an prin schimbări atât de revoluționare precum dreptul muncii. În ultimii trei ani, apetența legiuitorului nostru de a reglementa și suprareglementa chestiuni precum evit

Donald Trump, noi declarații în favoarea Rusiei: Moscova are „cărțile în mână”

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a afirmat că Moscova are "cărţile în mână" în negocierile menite să pună capăt războiului din Ucraina, subminând şi mai mult speranţa Kievului de a vedea Washingtonul apărându-i interesele, informează joi AFP. Ruşi

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 12 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 4 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Medicii de familie din Capitală au primit de la DSP definiţia de caz pentru paralizia acută flască/poliomielită. Informarea vine în contextul în care România are risc înalt pentru importul de poliovirusuri din cauza ratei scăzute de vaccinare

News.ro acum 2 ore
Medicii de familie de la nivelul Capitalei au primit în această perioadă de la DSP o informare cu privire la paralizia acută flască, inclusiv definiţia de caz pentru PAF, astfel încât un potenţial caz să poată fi observat/diagnosticat rapid. Definiţ

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 10 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Vremea

București
acum

-2°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-6°
joi

-6°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°