Festivalul Naţional de Teatru, care se va încheia duminică, 6 noiembrie, aduce în faţa publicului bucureştean cele mai valoroase producţii ale stagiunii trecute.
După trei zile pline de teatru şi de poveşti despre teatru, cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) se desfăşoară în continuare cu casa închisă la cele mai multe dintre spectacolele selecţionate de criticul Alice Georgescu, în toate cele cinci secţiuni: „Focus: Andrei Şerban - Cehoviziuni", „Selecţia centrală", „Dans în teatru", „Teatrul de mâine" şi „În prim-plan, actorul". Un fel de cronică prescurtată a teatrului românesc, ediţia din acest an este o interesantă „oglindă aşezată în faţă", în care se reflectă cu precizie, dar nuanţat, tendinţele şi traseele actuale.
În zilele care au mai rămas până la sfârşitul festivalului - ce se va încheia duminică la Sala „Toma Caragiu" a Teatrului Bulandra, cu o jumătate de oră înainte de miezul nopţii, printr-o mică ceremonie - publicul se va putea întâlni cu creaţiile de top ale regiei şi actoriei româneşti ale momentului. Printre ele, poeticul „Caligula", pierdut într-o mare de lumânări, în regia lui Laszlo Bocsardi, sau demonstraţia de actorie a Ofeliei Popii în „Felii", spectacol în care interpretează şapte roluri diferite, ori studiul „Macbeth", cea mai recentă montare a lui Radu Penciulescu. De la interpretarea modernă pe care Silviu Purcărete o dă piesei „D'ale carnavalului" la abordarea la fel de modernă pe care Victor Ioan Frunză o foloseşte în „Furtuna", creată în numai patru personaje, FNT-ul este un bun barometru pentru sănătatea lumii teatrale din România lui 2012.
Cu mască şi fără mască
Dincolo de spectacolele invitate, manifestările conexe, precum lansările de carte şi conferinţele sunt extrem de importante, întrucât festivalul este unul dintre puţinele prilejuri în care teatrul este văzut şi din alte un