Criza globală va ieşi din scenă, probabil într-un an ori în doi. Lumea se pregăteşte pentru un nou ciclu lung. În noua cursă mondială, România ar putea câştiga un loc mai bun în topul competitivităţii.
Însuşi edificiul economiei de piaţă, lovit puternic de efectele crizei globale, ar putea fi refăcut. Şi încă repede. Fiindcă noua normalitate, de după criză, va avea nevoie de o temelie solidă. Atât de solidă, încât să susţină realităţi cu care nu suntem încă obişnuiţi: bani mai puţini şi mai scumpi; rigoare financiară; disciplină bugetară şi multe alte constrângeri. Dar nu vom putea numai să tăiem, numai să strângem cureaua; vom fi nevoiţi să şi adăugăm. Din nefericire însă, bunăstarea va fi ultima pe listă. Ea va veni după mai multă muncă – dar muncă performantă! –, mai multe investiţii, mai multă educaţie.
Educaţia însă – în capul listei! Altfel, totul va fi zadarnic. Fără mai multă valoare adăugată adusă de educaţie nu vom reuşi. Nici o altă ţară n-a reuşit. Sunt în Europa ţări cu populaţii cât jumătate sau cât un sfert din populaţia României, sub aspect numeric, dar cu PIB-uri duble. N-au mai multe resurse naturale, au făcut însă o puternică resursă din educaţie. Sigur, edificiul educaţiei are multe componente, educarea economico-financiară fiind între cele mai importante, dar temelia i-o asigură şcoala.
Noi am ajuns să credem că am făcut o lege nouă şi astfel am rezolvat problema şcolii. E o iluzie. O lege asigură cadrul juridic în care funcţionează instituţiile şcolare şi nimic mai mult. Dar şcoala are nevoie, înainte de toate, de un cadru care s-o înalţe pe treptele competitivităţii şi nici o lege nu i-l poate conferi.
Am citit, cândva, o foarte interesantă carte apărută în 1910, în România: "Civilizaţia engleză", de I. Botez. Cunoscutul sociolog a cutezat să aştearnă pe hârtie rezultatele unei vaste cercetări, înfăţ
