Brokerii cred că aprecierile bursei în contextul anunţului privind planul de salvare a Greciei nu vor dura prea mult, iar investitorii vor redeveni precauţi până la sfârşitul anului.
"Pe termen scurt cred că va exista un oarecare optimism, însă îşi va pierde din intensitate până la finalul anului. Spre finalul anului aş miza pe sectorul financiar, acordul cu Erste fiind un bun motiv pentru un randament ridicat al divi dendului la cele cinci SIF-uri", spune Si mion Tihon, broker la Prime Transaction.
Bursa de la Bucureşti a urmat şi vineri mişcările burselor externe şi a scăzut cu 0,5%, iar brokerii spun că era de aşteptat o corecţie după ce joi piaţa a urcat cu 3,6%.
Piaţa locală a avansat în această săptă mână cu aproape 3%, accelerându-şi creşterea din luna octombrie la aproape 7,2%. Raportat la nivelul de la finalul anu lui trecut, piaţa este însă cu 8,7% mai jos.
În prima parte a şedinţei de vineri piaţa a oscilat de câteva ori între creştere şi scădere, influenţată de spe cu latorii care au început să marcheze o parte din câştigurile înregistrate joi, după acor dul de miercuri al liderilor europeni pen tru măsuri de limitare a crizei dato riilor suverane din zona euro. Marcările de profit au fost deter minate în principal de evoluţia indecisă a burselor vest-europene, însă brokerii cred că cei mai mulţi speculatori încă aşteaptă să vadă dacă pieţele externe se vor menţine pe creştere sau vor intra într-o perioadă de corecţii.
"După o zi precum cea de joi, în care indicii europeni au crescut cu până la 6%, era normal să avem şi o zi de scăderi cauzate poate de activarea unor ordine de tip «take profit» şi de un raport risc/recompensă mai puţin favora bil în comparaţie cu zilele prece dente", a declarat Dragoş Dără buţ, analist la firma de brokeraj Tradeville.
Tihon crede că investitorii de pe pieţele externe au redevenit prudenţ