GPS-ul tradiţional, cu ecran, ar putea fi în curând „de modă veche". Producătorii din domeniul auto le uşurează şoferilor călătoriile, deoarece informaţiile pot fi afişate acum direct pe parbriz.
Compania „Making
Virtual Solid" din California a lansat cel mai bun dispozitiv de tip head-up display (HUD), True3D, sistem care putea fi regăsit numai în industria militară. Softurile de tip head-up display înseamnă, de fapt, orice proiecţie care nu îl face pe şofer să-şi abată privirea de la drum, fie că este vorba despre proiecţii pe ochelari sau pe un ecran invizibil. În cazul aplicaţiei produse de Making Virtual Solid, este vorba de un ecran invizibil. Spre deosebire de sistemele de navigaţie „clasice", ce afişează informaţia pe un ecran micuţ situat undeva în faţa şoferului, de obicei, între volan şi ştergător, noul tip de proiecţie acoperă întreg parbrizul.
Dotare de top
Sistemul îşi selectează dintr-o hartă informaţiile necesare traseului pe care şoferul îl are de parcurs. Majoritatea informaţiilor sunt afişate sub formă de pictograme. Astfel, traseul care va fi parcurs arată ca o linie directoare roşie, proiectată deasupra drumului. Dispozitivul preia informaţii legate de trafic şi le afişează sub forma unor indicatoare virtuale pentru a atenţiona şoferul asupra posibilelor obstacole pe care le-ar putea întâlni pe traseu. În prezent, compania caută parteneri pentru a implementa sistemul, care va fi, cel mai probabil, o dotare de top la maşinile scumpe.