Suporterul echipei Petrolul Ploieşti Dragoş Enache, care, duminică seară, a intrat pe teren în timpul meciului dintre Petrolul şi Steaua şi l-a lovit pe George Galamaz, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Judecătoria Ploieşti a emis, luni seară, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele tânărului Dragoş Enache, care, duminică seară, a intrat pe teren în timpul partidei dintre FC Steaua şi FC Petrolul Ploieşti lovindu-l pe stelistul Galamaz, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Daniel Radu.
Acesta a precizat că suporterul a fost arestat pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Dragoş Enache urmează să fie dus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova situat în municipiul Câmpina.
Duminică, un suporter al echipei Petrolul Ploieşti a intrat pe teren, în minutul 41 al partidei cu Steaua, l-a lovit cu pumnul în faţă şi l-a scuipat pe fundaşul stelist George Galamaz.
Incidentul este anchetat de procurori de la Parchetul Judecătoriei Ploieşti. Anchetatorii au stabilit că în timpul desfăşurării partidei de fotbal Dragoş Petru Enache, aflat în tribune, a intrat pe terenul de joc şi l-a lovit cu un obiect contondent pe fotbalistul stelist George Galamaz.
Dragoş Petru Enache a fost reţinut de procurorii Parchetului Judecătoriei Ploieşti, fiind învinuit de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi port fără drept de armă în incinta unei arene sportive.
Suporterul care l-a lovit pe fundaşul echipei Steaua se afla sub influenţa unui drog de mare risc, potrivit rezultatelor analizei toxicologice.
În urma agresiunii, fotbalistul a fost, iniţial, transportat la Spitalul Judeţean Ploieşti, apoi la Spitalul Militar din Capitală. George Galamaz a fost diagnosti