Primele trei zile ale FNT au trecut şi sălile arhipline au dovedit „foamea" cu care spectatorii bucureşteni au venit să se înfrupte din ospăţul de spectacole pe care festivalul ni-l dă ca raţie de hrană anuală.

Deschiderea marelui eveniment s-a petrecut vineri seară la Teatrul Naţional, unde spectatorii au primit gratuit şi o călătorie în timp. Fiind în reparaţie, clădirea nu are încălzire, drept urmare miile de spectatori au pătruns în sală cu paltoanele pe ei, cei mai în vârstă trăind un teribil deja vu căci în anii dictaturii comuniste din echipamentul de toamnă-iarnă al iubitorului de teatru făceau în mod obligatoriu parte şuba îmblănită, căciula şi mănuşile de lână. Destul de neplăcută situaţia şi ca urmare unii spectatori au părăsit corabia îngheţată la pauză.

Din fericire pentru stoicii care au riscat o răceală timpurie, spectacolul a meritat sacrificiul caloric. Şi cum puteau sta altfel lucrurile când se juca un Cehov în regia lui Andrei Şerban, în interpretarea unei trupe ungureşti? În ultimii ani ecuaţia, Cehov+Andrei Şerban+trupă maghiară=love a căpătat valoare de axiomă. Premiile UNITER au tras ca metalul la magnet sau ca piţipoancele la Bote la trupa Teatrului Maghiar din Cluj, considerată cea mai bună din ţara românească, atunci când reputatul regizor şi actorii şi-au unit talentele pentru a crea împreună „Unchiul Vania". La fel au stat lucrurile şi când au lucrat împreună la „Strigăte şi şoapte", spectacol care, deşi nu este pe un text de Cehov reprezintă, după cum a mărturisit regizorul, cea mai cehoviană montare a sa. Aici este momentul să ne exprimăm şi o frustrare pe care cu siguranţă o împărtăşesc mulţi bucureşteni.

Aceste două spectacole, „Unchiul Vania" şi „Strigăte şi şoapte", au fost extrem de solicitate graţie succesului lor notoriu şi locurile s-au epuizat cât ai clipi. Din experienţa anilor trecuţi, când exact acelaşi