Patru secvenţe, aceeaşi Biserică. La trei dintre ele am fost cu toţii martori în nici o lună de zile. Vi le propun spre analiză.
Secvenţa 1: botezul lui Filip
După ce a fost scufundat de trei ori în cristelniţă, cu capul în jos, un bebeluş de două luni şi jumătate a început să tremure cu convulsii preţ de câteva secunde. Ceea ce pentru mama copilului a fost un episod traumatizant, diagnosticat ulterior de pediatru drept "şoc apneic", pentru preotul care a oficiat botezul a fost un fapt obişnuit.
"Cum a venit aşa a plecat, adică bine", dă asigurări preotul amintind de cei 28 de ani de preoţie pe care îi are la activ, dar mama copilului e de altă părere. "Filip a ieşit vânăt din apă şi cu ochii bulbucaţi. Nu mai respira", spune femeia, care vrea doar atât: ca povestea ei să nu se mai repete. Nu cere schimbarea unei tradiţii pe care biserica ortodoxă o apără cu mândrie, ci se întreabă firesc de ce scufundarea unui copil în apă până la gât nu e considerată tot botez.
Secvenţa 2: parada veşmintelor preoţeşti
Cu feţe crispate de frig, ponosiţi şi trişti, sute de români au aşteptat lunea trecută în câmp deschis o cutie cu moaşte din Grecia. S-au înghesuit în RATB, s-au plâns şi au sperat ca să refacă pentru câteva momente o Cale a Sfinţilor. Nu singuri, ci alături de un alai de preoţi, înveşmântaţi în haine aurii, de sărbătoare şi de capul bisericii, adus de-o limuzină de lux. Pe catwalk-ul îngheţat din Dealul Arsenalului, şirul uman impresionant a ocolit fundaţia a ceea ce va fi odată Catedrala Mântuirii Neamului. În faţă capii, la coadă plebea.
Secvenţa 3: cutia cu moaşte
De douăzeci şi unu de ani orice pelerinaj la moaşte seamănă izbitor în România. Imaginea multiplicată a mizeriei, pomenii şi superstiţiei o vezi pretutindeni, la Iaşi, la Arad, ori la Bucureşti. Am văzut-o şi acum, la Patriarhie, la Capul Sfântului Andrei. Sarmale,
