Ascultam la radio o voce sigură, cu tonalitate caldă şi dicţie impecabilă. Doamna profesor (din păcate i-am reţinut doar profesia, nu şi numele) mi-a stârnit imediat interesul pentru cartea despre care vorbea. Se simţea din modul în care povestea că o citise cu reală plăcere.
Subiectul emisiunii era jurnalul lui Ioan Holender"Spuse, trăite, dorite. Amintiri". M-a convins imediat. Am deschis laptopul, am intrat pe Google şi am găsit cartea. În două zile o aveam. În patru o citisem.
Cartea este jurnalul unui manager. Unul dintre cei mai buni manageri români.
Acesta este registrul în care am citit eu acest volum, pe care am să-l recomand cu căldură tuturor participanţilor la programele noastre de training şi nu numai.
Personajul principal nu este un necunoscut. Din păcate însă, nu mulţi romÂni ştiu cine este Ioan Holender. Eu recunosc că nu ştiam.
Holender s-a născut în 1935, la Timişoara, într-o familie de evrei români cu stare. Tatăl său deţinea o fabrică în Timişoara, dar a pierdut-o în 1948. Forţat de împrejurări, s-a văzut nevoit să părăsească România. De-a lungul vieţii, a fost pe rÂnd: muncitor, inginer, instructor de tenis, cântăreţ de operă, impresar artistic. La apogeul carierei sale a ajuns directorul Operei de Stat din Viena, Staatsoper, fiind, după cancelarul federal, al doilea om în stat.
Aşa apreciază austriecii această funcţie. Nu ştiu dacă este doar o găselniţă de marketing, care să ajute brandul de ţară sau chiar asta este realitatea formală, dar cred că m-aş duce să vizitez o ţară în care ordinea funcţiilor publice este aceasta.
Asupra acestei activităţi, exercitate timp de aproape 20 de ani, vreau să mă opresc puţin.
Un conducător, adică "un om cu oameni în subordine", cum mi-a definit odată, hâtru, cineva termenul, îşi bazează succesul pe competenţe şi abilităţi împărţite în trei mari categorii: relaţia c
