Tot mai mulţi locuitori din Alba Iulia au sesizat în ultimul timp perceperea taxei pentru apa meteorică, inclusă în facturile pentru consum de apă curentă. Asta, în condiţiile în care în judeţ a fost anunţată secetă, iar ploile nu au mai fost semnalate de aproape două luni. Astfel au fost întemeiate unele întrebări privind modalitatea de calcul a acesteia, a perioadei în care se plăteşte, care proprietari de imobile trebuie să suporte această taxă – fie că locuiesc la case ori în apartament de bloc şi autorităţile care avizează acest tarif. Primăria Alba Iulia a publicat un comunicat pe site-ul instituţiei, în care explică de ce se percepe această taxă.
Administraţia locală şi judeţeană, dar şi “Apa CTTA” Alba au primit mai multe solicitări din partea unor proprietari de imobile privind oferirea unor detalii de taxare a apei pluviale sau meteorice, respectiv acea cantitate de apă ce provine din precipitaţii sub formă de ploaie ce este preluată în sistemul de canalizare. Unul dintre cei care a formulat o scrisoare cu mai multe întrebări în acest sens, tot pe baza sesizărilor locuitorilor a fost şi vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman. Potrivit explicaţiilor cuprinse în comunicatul publicat pe site-ul Primăriei Alba Iulia, perceperea tarifului pentru persoanele fizice şi juridice din Alba Iulia, aferent apei de ploaie este în conformitate cu reglementările la nivel naţional şi ia în calcul comunicarea de către INMH Sibiu a unei cantităţi de precipitaţii de 8,6 l/mp pentru luna anterioară, respectiv septembrie.
Vă prezentăm comunicatul privind apa meteorică:
„Urmare a solicitărilor primite la Compartimentul Relaţii cu Asociaţiile de Proprietari din Primăria Alba Iulia, pe baza informaţiilor primite din partea SC Apa CTTA Alba, Consiliul local Alba Iulia, Consiliul judeţean Alba, suntem în măsură să oferim tuturor celor interesaţi următoarea inform