Psihopatul de la Ploieşti are şi un merit: ne-a arătat ce faună colcăie în fotbalul românesc. Şi cum un sport bărbătesc a ajuns o afacere a şmecherilor şi a interlopilor.
Dacă faci o listă a vinovăţiilor şi a complicităţilor pentru ceea ce s-a întâmplat duminică seară, trebuie să treci în revistă aproape toate structurile fotbalului gestionat de eternul cuplu Mircea Sandu - Dumitru Dragomir.
S-o luăm de jos în sus. La bază îi avem pe infractorii coborâţi din tribună pentru a răspândi teroarea pe gazon. Bezmetici precum acest Ştefan Dragoş Enache, zis „Francezul", sunt toleraţi şi uneori încurajaţi sau chiar instigaţi de către oficialii cluburilor. Un drogat cu porniri ucigaşe trebuia îndepărtat de mult din anturajul echipei Petrolul. Dimpotrivă, el a fost ţinut aproape, pe principiul: dom'le, o fi el nebun, dar e nebunul nostru!
Şi începe lanţul slăbiciunilor. Acolo unde aştepţi bărbăţie şi demnitate, adică la fotbalişti, găseşti frică şi laşitate, precum la sârbul Nikola Komazec (da, există şi astfel de sârbi!), fotbalist legitimat la Petrolul. Aflat în apropierea bietului Galamaz, Komazec s-a uitat nepăsător la suferinţa stelistului.
Un alt balcanic, bosniacul Enes Sipovici, de asemenea jucător la Petrolul, a acţionat precum borfaşii din mahalalele oraşului Sarajevo. A recuperat „arma crimei" - obiectul metalic cu care „Francezul" îl lovise pe Galamaz -, a ascuns-o în palmă şi a dat fuga la marginea terenului, s-o facă nevăzută. Acolo a intrat în joc un alt trepăduş castrat de caracter: maseurul Petrolului, Răzvan Negoiţă. Acesta a preluat obiectul metalic şi a încercat să-l ascundă; de emoţie, l-a scăpat pe jos. Spre ghinionul micilor infractori, o cameră TV a filmat întreaga scenă.
Până acum, avem o ştafetă dizgraţioasă: „Francezul" - Komazec - Sipovici - Negoiţă. Dar n-am ajuns încă la tartorii întregii nenorociri
