Eu nu am fost, nu sunt... și, bănuiesc, nu am să fiu vreodată o persoană comodă. Vin dintr-o familie răsfățată de soartă. Nu mi-a lipsit niciodată mai nimic. Material, chiar niciodată. Bun, cât am crescut, mi-a lipsit periodic tatăl. Care naviga. Comandant dintotdeauna. Mergea pe mare și aducea lucruri... Pe vremea aia asta era o situație de invidiat. Eram, nu-i așa, invidiat...
Am crescut cu gândul să ajung și eu comandant. Am ajuns, tot la 29 de ani, ca și tatăl meu. Educația informală pe care Navrom-ul o livra ofițerilor era să se impună, să comande, să nu se amestece cu restul echipajului. Așa e peste tot în lume, nu numai la Navrom, viața la bordul navelor nu e democrație, nu e concurs de Mister Ship.... Ai responsabilitatea navei, echipajului, a mărfii, a mării care te-nconjoară... La vapor, ești tartor. La vapor apar lucruri plăcute, rar, și mai puțin plăcute, des... La vapor iei decizii iar lumea trebuie să se conformeze. Nu votezi, nu suni un prieten... Nu îți poți impune deciziile, ești lache. N-am fost lache...
Școala militară, ingredientele ulterioare pe care le toarnă marea în educație nu te fac neapărat simpatic. Nu am fost un om simpatic. În cariera ulterioară, în politică, asta nu-i bine. Dacă era vreunul care spunea prostii pe lângă mine, dacă trebuia să tac din gură, trăiam o mică dramă personală... Chiar dacă anii au trecut și mi-au mai tocit răbdarea... sau, mai bine zis, lipsa ei, n-am devenit vreodată foarte popular... nu că mi-aș fi propus asta. Întotdeauna am fost considerat o persoană cu certe deficiențe sociale. Nu stau la bârfă, nu beau... nu cad răpus de admirație când aud fapte de arme ale marilor politicieni. Nu reușesc să am un reflex regulamentar la telefoane. Sunt o persoană total neamuzantă. Sunt conștient de asta. Asta e. Sunt absolut convins că nimeni, în politică, nu îmi simte lipsa.
Evenimentul din 23 mai,
