Atîta nevoie să ne confirmăm nouă că sîntem „Europa”, că sîntem binecrescuţi, că nu scuipăm seminţe pe jos, că etc.. Cuvîntul „Europa” e în România declanşatorul fricilor provinciale. Dacă sîntem cumva nu-îndeajuns-de-europeni? Dacă nu sîntem destul de „civilizaţi”? Ori renunţăm să mai înghiţim propagandă de asta ieftină, ori ascultaţi o poveste despre o excursie de băiat pus să bea nişte bere cu prietenii într-o zi prin europeanul județ Bacău.

Ne-am cazat prin Tescani. Conacul Marucăi Cantacuzino. Da, George Enescu, da, vă spun cu altă ocazie de ce dormeam la conac, da, nu mă impregnam de cultură, ci stăteam la pălăvrăgeală cu prietenii. Ies cu ei să luăm ceva provizii. Primul supermarket de după Bacău spre Tescani – ăla în care văzusem o ceată de copii româno-spaniolo-italieni care vorbeau toate limbile deodată cu o nonşalanţă de centrul Madridului, nu de inima Moldovei -, era cam departe. Aşa că am luat-o în necunoscut, spre Moineşti.

Sate înghesuite unul într-altul, vilițoare aproape gata făcute cel mai ăprobabilș cu bani trimiși din Vest, maşini de Italia cîte vroiai şi o certitudine: orice orăşel de zece mii de locuitori are minimum două supermarketuri cu ofertele de rigoare. Şi încă un obiectiv de care ne spuseseră alţi prieteni: monumentul DADA făcut de Ingo Glass la intrarea în oraş. Imposibil de evitat: mare-mare, din metal, destul de ciudat cît să uiţi pentru o clipă de scopul consumist al excursiei.

Din provincia absolută Moineşti a ieşit neliniştitul, nebunul Tristan Tzara, creatorul dadaismului. Aşa ar începe un referat plicticos de liceu. Şi n-ar fi complet fals. Numai că Tzara era un model de auto-promoter, de nebunie cu sens, organizată, construită. Cînd a plecat prima oară de acasă, în Elveţia, a ştiut exact să pună la cale alcătuirea unei reţele avangardiste. Stătea ore în şir dimineaţa într-o cafenea în Zurich şi le scria absol