Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deţinuţii-muncitori dau fiori trecătorilor

Publicat in Adevarul, luni 31 octombrie 2011 ·

Locuitorii din comuna Dochia au prins frică de când au aflat că pe lângă casele lor sunt aduşi să muncească loturi de puşcăriaşi

Vestea că un lot de deţinuţi lucrează lângă sediul Primăriei Dochia la amenajarea parcului s-a răspândit ca fulgerul în comună.

„Nici nu este gard, pe unde lucrează ei. Încui uşa la casă, şi pun zăvorul la poartă. Ce-mi pot lua decât doi purcei, şi vreo câteva găini“, spune Olimpia Enaru, localnică în comună. Mai temătoare pare să fie Maria Toderică, o bătrână care locuieşte chiar în capătul satului. „Normal că-mi este frică. Ieri noapte s-au furat capacele de la puţuri. Încui poarta, încui uşa şi las câinele în ogradă“, spune femeia. Mai panicată, o consăteancă este dispusă la măsuri radicale: „Seara mă bag în casă, pun zăvorul, sting becul şi sănătate. Nu dau drumul de-ar fi să vină mama şi tata din groapă, nu-i deschid nici băiatului. Dacă bate la uşă, îi spun să vină dimineaţă”.

Simpla prezenţă a celor zece deţinuţi aduşi de la Penitenciarul Bacău în comuna Dochia nu ar trebui să creeze insomnii localnicilor, îi liniştesc autorităţile.

Puşcăriaşii muncesc pentru libertate

„Oamenii sunt speriaţi fără motiv pentru că deţinuţii sunt paşnici şi au venit însoţiţi de gardieni care-i păzesc îndeaproape“, spune viceprimarul Vasile Pascaru. Edilul chiar îi laudă pe puşcăriaşi pentru zelul de care dau dovadă şi spune că în două zile au nivelat un munte de pământ.

„Sigur că s-ar fi găsit oameni din comună care să lucreze în locul deţinuţilor, dar noi nu putem interveni într-un contract, pentru că firma îşi aduce muncitorii necalificaţi de unde crede de cuviinţă“, mai spune viceprimarul. Firma Garden Center Bucureşti care a câştigat licitaţia pentru lucrările de amenajare a parcurilor din comunele nemţene Dochia, Bălţăteşti şi din oraşul Roznov foloseşte deţinuţi condamnaţi pentru inf

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 3 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 4 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 6 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°