Reprezentanţii transportatorilor din România găsesc neplauzibilă ipoteza că şoferul tirului care a provocat tragedia din Ungaria a adormit la volan, din cauza stricteţii tahografelor care stochează timpii de odihnă la secundă, şi susţin că toate companiile de transport investesc în educarea şoferilor prin cursuri de condus defensiv. Mai mult, legislaţia europeană prevede amenzi drastice pentru nerespectarea timpilor de odihnă.
Pe de altă parte, fostul campion de raliu Titi Aur, care deţine o şcoală care predă cursuri de condus defensiv, susţine că legea românească nu impune nicio obligaţie transportatorilor în acest sens, iar cele mai multe cursuri pe care aceştia le fac sunt de ochii lumii. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat la Interviurile Gândul că intenţionează să propună introducerea obligativităţii acestor cursuri de condus defensiv pentru şoferii profesionişti.
"Adormitul la volan mi se pare foarte neplauzibil. Lumea se repede să spună că şoferul de tir a adormit. Poate a explodat o anvelopă, care dacă se întâmplă la roata din faţă poate pune pe lat un camion. Omul poate avea probleme medicale", a declarat, pentru gândul, Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
Oficialul UNTRR susţine că firma arădeană Transalex, căreia îi aparţine tirul, nu a avut până acum probleme cu legea şi că "şi-a luat toate măsurile de respectare a legii".
Reprezentanţii UNTRR au explicat că orice şofer este monitorizat strict cu un aparat numit tahograf, care este "ca un fel de cutie neagră" şi care înregistrează timpii de odihnă obligatorii şi toate neregulile comise de şofer. Nimeni nu este dispus să măsluiască acest aparat, pentru că amenzile din UE sunt de ordinul miilor de euro pentru orice neregulă constatată de poliţişti.
Cum arată raportul unui tahograf (Click pentru a măr