* este vorba de abonaţii casnici care, de marţi până joi inclusiv, vor fi fi afectaţi de întreruperea curentului între orele 8.00 şi 16.00 *
Locuitorii din zona Bulevardului Alexandru Ioan Cuza, tronsonul cuprins între strada Mihail Eminescu şi Calea Călăraşilor, vor fi întrerupţi de la energie electrică de marţi până joi inclusiv. Aceasta din cauza unor lucrări pe care Electrica Brăila le derulează în zonă. Concret, este vorba despre o lucrare de modernizare a liniei electrice aeriene de 0,4 KV de pe bulevard, care necesită întreruperea furnizării curentului către abonaţii casnici din zonă, după următorul orar: de marţi până joi inclusiv, între orele 8.00 şi 16.00. De asemenea, Electrica Brăila a mai anunţat întreruperi şi în cazul abonaţilor din localităţile Lacu Sărat, Colţea, Mohreanu, Stăncuţa şi Ianca, fiind necesare lucrări de reparaţii sau refacere a unor componente din reţeaua electrică. * este vorba de abonaţii casnici care, de marţi până joi inclusiv, vor fi fi afectaţi de întreruperea curentului între orele 8.00 şi 16.00 *
Locuitorii din zona Bulevardului Alexandru Ioan Cuza, tronsonul cuprins între strada Mihail Eminescu şi Calea Călăraşilor, vor fi întrerupţi de la energie electrică de marţi până joi inclusiv. Aceasta din cauza unor lucrări pe care Electrica Brăila le derulează în zonă. Concret, este vorba despre o lucrare de modernizare a liniei electrice aeriene de 0,4 KV de pe bulevard, care necesită întreruperea furnizării curentului către abonaţii casnici din zonă, după următorul orar: de marţi până joi inclusiv, între orele 8.00 şi 16.00. De asemenea, Electrica Brăila a mai anunţat întreruperi şi în cazul abonaţilor din localităţile Lacu Sărat, Colţea, Mohreanu, Stăncuţa şi Ianca, fiind necesare lucrări de reparaţii sau refacere a unor componente din reţeaua electrică.