Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GSK susţine primul grup de terapie şi instruire pentru pacienţii afectaţi de boala Parkinson

Publicat in Ziua Constanta, luni 31 octombrie 2011 ·

 Timp de o săptămână, pacienţii au avut ocazia să discute cu medici specialişti neurologi şi psihologi despre boala lor şi despre modul în care aceasta poate fi controlată, pentru a nu le afecta viaţa;

 Până la sfârşitul acestui an, GSK va sprijini organizarea altor 2 grupuri de terapie, pentru pacienţii cu Lupus şi cei cu hipertensiune arterială pulmonară. Alianţa Naţională pentru Boli Rare România, în parteneriat cu Asociaţia Antiparkinson România şi cu susţinerea GlaxoSmithKline (GSK), a organizat, timp de o săptămână, primul grup de terapie şi instruire pentru pacienţii afectaţi de boala Parkinson, precum şi pentru familiile acestora.

Activităţile de recuperare şi instruirea pacienţilor pentru ca aceştia să-şi poată gestiona boala au fost desfăşurate în Centrul Pilot de Referinţă pentru Boli Rare (NoRo) din Zalău, acolo unde pacienţii au avut ocazia să discute cu medici specialişti neurologi şi psihologi despre boala lor şi despre modul în care aceasta poate fi controlată, pentru a nu le afecta calitatea vieţii şi, mai mult, pentru a nu reprezenta un pericol pentru viaţa lor. In România, 70.000 de persoane sunt afectate de aceasta maladie, potrivit datelor Asociaţiei Antiparkinson. Printre temele abordate în cadrul acestor sesiuni au fost simptomele specifice bolii Parkinson, precum şi simptomele semnalate de pacienţii care ar putea indica tulburări asociate. De asemenea, necesitatea continuării terapiei medicamentoase chiar şi în momentele în care pacienţii se simt bine, precum şi importanţa unei relaţii de colaborare între medic şi pacient pentru stabilirea celui mai adecvat şi adaptat plan terapeutic au fost aspecte dezbatute în aceste întâlniri. Dată fiind incidenţa mare a tulburărilor psihice asociate bolii Parkinson, consilierea psihologică a reprezentat un element important în cadrul acestor sesiuni. Evaluarea psihologică preliminară -

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 34 minute
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 23 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 3 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°