Foarte multa lume se intreaba de ce insista Crin Antonescu sa-si canalizeze energia intr-o singura directie, care este motivul pentru care nu este in stare sa-si lase in urma naturelul si sa le arate romanilor ca nu este obsedat de persoana lui Traian Basescu.
De ce nu dezvaluie poporului ca poate fi constructiv eliminand din discursul sau raportarea la seful statului, cand atatia il critica fara sa se afle in solda adversarilor sai politici. Cu speranta, fara patima.
Am aflat, intr-un tarziu, raspunsul. Miza lui Crin Antonescu are o singura latura: solidarizarea tuturor celor care-l injura pe Traian Basescu la reverul sau. Aceasta este si explicatia faptului ca presedintele PNL nu iese din limbajul care l-a consacrat dupa 2008 si insista sa ingroase curentul in ciuda celor care-i spun ca risca sa piarda ce a acumulat.
Nu ca n-ar crede ce vorbeste, nu ca n-ar fi convins ca tonul sau este adecvat. Porii sai nu mai cunosc de ceva vreme decat ura, limba mesteca singura in aceeasi directie, jaraticul din fund i-a adus valente de perpetuum mobile.
Dar mai presus, stie ca in tara lui cine striga mai tare, electoratul este lenes. Asa ca incearca, patimas, sa-i spuna ca Romania are doar doua nume. De-o parte preacuviosul dictator, de cealalta temutul dormitor. Unul seamana iertare si iubire cu levierul, celalat ameninta status-ul fericirii portocalii promitand liniste celorlalti. Interesanta abordare, doar ca e riscanta.
Intr-o tara unde doua treimi din populatie este nostalgica dupa Epoca de Aur, a-i spune ca o mana de fier nu e tot ce-si doreste pentru a repune Romania pe drum echivaleaza cu un dans pe sarma.
Pe urma, cand promiti romanilor o noua abordare, un alt tip de spatiu vital, fara legatura cu golaneala, si asterni in platourile tv un limbaj de derbedeu, ceva va incepe sa sune fals la un moment