Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rosii proaspete sau la conserva - care sunt mai bune?

Publicat in Ziare.com, luni 31 octombrie 2011 ·

Multa lume crede ca rosiile sunt legume, dar ele sunt de fapt fructe, desi nu sunt la fel de dulci precum altele. Ele pot fi consumate in numeroase feluri, precum sandvisuri, salate sau paste, sau pot fi mancate chiar simple, cu putina sare.

Rosiile pot fi mancate proaspete sau ambalate in conserve, calitatea lor nutritiva variind in functie de acest lucru. Principalele diferente, potrivit LiveStrong, sunt:

Caloriile

Rosiile sunt sarace in calorii si perfecte pentru cei care vor sa scape de kilogramele in plus. O rosie medie ca marime cantareste in jur de 113 grame, are 22 de calorii, pe cand o conserva de rosii de 100 de grame are 32 de calorii. Asta se intampla din cauza ca rosiile "inghesuite" in conserva au mai putina apa.

Carbohidrati

Acestia sunt esentiali in dieta oricarei persoane, aducand energie corpului. Intr-o rosie proaspata sunt in jur de 4,8 grame de carbohidrati, pe cand intr-o conserva cam 7,3 grame. Trebuie sa ai grija la cele care contin aditivi precum zaharul, caci acestea au chiar si mai multi carbohidrati.

Sodiul

Sunt doar 6 miligrame de sodiu intr-o rosie medie, pe cand conservele au considerabil mai multa sare, pentru a le da gust si a le impiedica sa se strice. Intr-o conserva de 100 de grame pot fi chiar si 132 miligrame de sodiu. Nu este bine sa consumi mai mult de 1.500 de mg pe zi.

Antioxidanti

Acesti compusi care ajuta la prevenirea cancerului se gasesc din plin in fructe si legume. Licopenul se afla in cantitati mari in rosii, fie ca sunt proaspete sau nu, mai ales in cele proaspete, pentru ca licopenul este concentrat in pielita, care adesea este indepartata atunci cand rosiile sunt conservate.

In mod normal, este mai sanatos sa mananci fructe si legume proaspete, dar atunci cand acestea nu mai sunt de sezon le poti consu

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 8 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°