„Numai cine nu m-a citit m-ar putea acuza de vreo părtinire faţă de regimul politic de la Teheran sau de oriunde” îşi clarifică demersul încă de la început Daniela Zeca-Buzura. Sursa: Mihai Adrian BuzuraSursa: Mihai Adrian BuzuraSursa: Mihai Adrian Buzura

1 /.

Volumul recent lansat de aceasta, „Zece zile sub văl”, este un foto-jurnal de călătorie ale cărui adnotări nu vin doar să explice imaginile, ci sunt ele însele însemnările pline de parfum oriental ale unei călătorii visate de autoare de mai bine de 15 ani. Daniela Zeca-Buzura şi-a împlinit visul de a străbate vechea Persie din postura unui „mesager”, nu a unui „pasager”, dovedind astfel că a întrunit acea calitate intrinsecă unui asemenea demers şi anume “să ai predispoziţia de a uita temporar cine eşti şi de unde vii”.

„Cu aceeaşi participare am scris, în „Istoria romanţată...” şi în „Demonii vântului” despre Tunisia şi Magreb ori despre Emiratele Arabe. Acum locuiesc în Yazd-ul Iranului, în deşert, pe litoralul caspic, la Abadan şi printre azeri, în nord-vest, la Tabriz. Sunt locuri ale personajului meu Omar, şi vor fi călătorii încheiate deîndată ce voi termina cartea”, explică autoarea în interviul acordat EVZ.

EVZ: Cu ce aştepări aţi plecat în călătoria în Iran? Ce aţi găsit de fapt acolo, v-au fost aceste aşteptări împlinite?

Daniela Zeca-Buzura: Am plecat către Persia cu o singură aşteptare: să fiu contrazisă în tot ce ştiam din analize politice, din hărţi şi tratate, din postări de pe internet, iar Iranul a făcut asta: mi-a răsturnat ideile de-a gata.

Cele „Zece zile sub văl” pe care le-am petrecut în Esfahan, în Yazd sau în templul zorostrian din Chaq Chaq au fost experienţe-limită ale vieţii mele de jurnalist şi de scriitor. Fotojurnalul de călătorie pe care tocmai l-am publicat, nu descrie Iranul şi nici ceea ce cred eu despre el, ci uimirile mele la f