Un tânăr de 18 ani din Strehaia a scăpat cu viaţă ca prin urechile acului în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce maşina pe care o conducea „a zburat“ de pe DE 70 mai bine de 100 de metri şi a aterizat în afara părţii carosabile, pe un teren agricol.
„Conducătorul unui autoturism marca Scoda Octavia a pierdut controlul volanului într-o curbă pe Drumul European 70 în dreptul localităţii Faţa Cremenii, moment în care maşina a ieşit de pe carosabil şi a ajuns pe un teren agricol. Şoferul a fost aruncat din maşină la câţiva metri, fiind găsit de participanţii la trafic care au sunat la ambulanţă. Din primele verificări, se pare că accidentul s-a produs din cauza neatenţiei şoferului. În continuare se fac cercetări“, a declarat Robert Coman, subcomisar în cadrul IPJ Mehedinţi.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin cu mai multe leziuni, însă nici una nu îi pune viaţa în pericol.
„Victima a suferit un politraumatism, respectiv un traumatism forte la nivelul membrului inferior stâng, posibil fractură femurală, un traumatism la umărul drept şi un traumatism abdominal cu contractură musculară. A fost preluat de medicii de la UPU, unde va primi toate îngrijirile medicale“, a declarat Aurelia Veropaeva, medic ambulanţă. Un tânăr de 18 ani din Strehaia a scăpat cu viaţă ca prin urechile acului în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce maşina pe care o conducea „a zburat“ de pe DE 70 mai bine de 100 de metri şi a aterizat în afara părţii carosabile, pe un teren agricol.
„Conducătorul unui autoturism marca Scoda Octavia a pierdut controlul volanului într-o curbă pe Drumul European 70 în dreptul localităţii Faţa Cremenii, moment în care maşina a ieşit de pe carosabil şi a ajuns pe un teren agricol. Şoferul a fost aruncat din maşină la câţiva metri, fiind găsit de participanţii la trafic care au sunat la ambulanţă. Di