Foto: Razvan Pasarica / Intact Images Tehnicianul echipei Petrolul Ploieşti, Valeriu Răchită, a declarat, luni, la Sport.ro, că i-a propus primarului municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, demisia sa de onoare, el fiind şi consilier pe probleme de sport, dar edilul l-a rugat să rămână cel puţin până în iarnă.
"Este o demisie de onoare propusă primarului Ploieştiului, pentru că sunt şi consilier pe probleme de sport. Prin acest gest încerc să atrag atenţia pentru că noi ne asumăm responsabilităţi. Nu suntem un club care să se ascundă după un gest izolat. Mi-aş dori să ma liniştesc, să plec în altă parte. Din păcate, domnul primar m-a rugat să mai stau cel puţin până în iarnă. Situaţia este foarte grea, echipa e la început şi ar fi păcat ca din cauza unui gest necugetat să oprim acest proiect. Ne cerem scuze suporterilor adevăraţi şi clubului Steaua pentru incidente. Nu înţeleg care este vina noastră. Aveam încredere în Jandarmerie, am cerut Jandarmeriei un punct de vedere înainte de meci şi ni s-a cerut suplimentarea numărului de stewarzi cu 35. Aşa s-a şi întâmplat, ăsta a fost planul aprobat de ei. Ce vină avem noi?, a spus Răchită.
Valeriu Răchită a precizat că Petrolul are contract cu firma de pasă de un an şi jumătate. "Azi noapte după meci, am stat în comandament de urgenţă. Fiecare şi-a expus punctul de vedere. Noi o să urmărim imaginile de la stadion şi cele de la Jandarmerie. Aşa, văzând de pe teren mi s-a parut incredibilă lipsa de reacţie al acelor stewarzi, nimeni nu s-a mişcat să îl oprească pe intrus. S-au uitat la el cum fugea. Dacă îl vedeam, mă duceam eu şi îl opream, dar nu l-am vazut pentru că ne uitam toti la penalti, în zona cealaltă. Komazec era surprins, şocat, nu îi venea să creadă când a văzut că Galamaz a fost lovit lângă el. Jucătorii mei s-au dus să aplaneze conflictul, sper să fie doar un vis urât şi să mă trezesc", a men