(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 66, noiembrie 2011)
Dacă aprilie e National Poetry Month (în America, nu la noi), atunci noiembrie ar putea să devină Luna Naţională a Poemelor despre Cinema. Fără nici un motiv, aşa, pur şi simplu. Înainte de fiecare proiecţie, în loc de trailere la premierele viitoare, ne-am uita la teasere pentru volumele de poezie care urmează să apară, regizorii români ar mărturisi, cu mîna pe inimă, că ei au vrut de fapt să se facă poeţi, la şcoală s-ar introduce un opţional de "Cum să scrii o poezie şi să faci un film în acelaşi timp", iar pe trenciurile şi mantourile noastre gri, negre, verde închis, am imprima cîteva dintre versurile despre care va fi vorba mai jos.
Am găsit "Sean Penn Anti-Ode" într-un număr mai vechi din Poetry. Scrisă de Dean Young (despre care Charles Simic a spus: "omul ăsta ne aduce aminte că nimic nu-i mai serios decît o glumă"), anti-oda începe aşa: "Trebuie Sean Penn să arate întotdeauna ca şi cum ar stoarce / ultimele picături dintr-un burete iar buretele / e faţa lui?" Mult prea încrîncenat şi arţăgos, Sean Penn are mereu pe vîrful limbii cîte un discurs despre inegalităţile din lumea asta de doi lei, aşa că-şi merită din plin anti-oda lui Dean Young ("orice-aţi face, să nu cumva să-i atingeţi portiera cu a voastră. / Nu-l întrebaţi despre pisica iubitei.")
DE ACELASI AUTOR Prizonierii conştiinţei noastre Terry GILLIAM: «Don Quijote are o obsesie pentru mine!» - interviu Avem un fel de „deltă“. Cum procedăm? Cinci povestitori de mare clasăAcreala lui Sean Penn vs dulceaţa lui Natalie Wood sau "Anti-oda Sean Penn" vs "Oh, Natalie..." al lui Mircea Cărtărescu (din volumul nimic, Editura Humanitas, 2010), o dulce fantezie nostalgică cu o Natalie la fel de pastelată ca-n Splendor in the Grass, dar cam ingrată: "Mircea, trebuia, / trebuia să îţi spun, / n-am fi putut continua altfel. Ştii, / n-a
