Casa Albă consideră "prematur" şi contraproductiv" votul în favoarea admiterii "Palestinei" în cadrul UNESCO, informează AFP, potrivit Mediafax.
"Votul în favoarea admiterii Autorităţii Palestiniene în cadrul UNESCO este prematur şi contraproductiv în contextul eforturilor comunităţii internaţionale pentru ajungerea la o pace completă, corectă şi durabilă în Orientul Mijlociu", a declarat Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei americane.
La rândul său, Guvernul israelian consideră că admiterea "Palestinei" în cadrul UNESCO îndepărtează perspectivele ajungerii la un acord de pace.
"Israelul respinge decizia Adunării Generale a UNESCO de a accepta Palestina ca stat membru al organizaţiei", precizează Ministerul israelian de Externe, denunţând o "acţiune unilaterală" a palestinienilor.