Farmec. Privirea patrunzatoare a Alexandrei Rupa i-a atras atentia presedintelui ecuadorian Rafael Correa Rafael Correa, președintele Ecuadorului Fernando Acuna, avocatul AlexandreiDorul de casa, de familie, dar mai ales de fiul sau, Alex, in varsta de opt ani si jumatate, au adus-o pe Alexandra in pragul depresiei. Numai speranta ca pedeapsa pe care a primit-o pentru trafic de droguri i-ar putea fi redusa o ajuta sa nu clacheze. A fost condamnata la opt ani de inchisoare, din care a ispasit doi ani. Contactat de reporterii CANCAN, unul dintre cei doi avocati ai romancei, Fernando Acu?a, ne-a spus ca soarta acesteia se va rediscuta peste trei saptamani. "Vor avea loc noi audieri si speram sa obtinem reducerea pedepsei de la 8 ani la 4-6 ani. Sunt judecatori noi, care nu cunosc foarte bine cazul Alexandrei, deci nu putem stii cum vor evolua lucrurile in instanta. Noi speram sa obtinem ce-i mai bine pentru ea", ne-a declarat, in exclusivitate, avocatul Fernando Acu?a. Daca anii petrecuti in inchisoare nu au marcat-o din punct de vedere fizic, Alexandra este la pamant cu moralul si are toate motivele.
Putinii prieteni pe care si-i facuse in Ecuador au uitat-o in inchisoare. Nici familia si apropiatii din Romania nu au fost sa o vada. Practic, in decurs de doi ani, de cand se afla in penitenciarul din Quito, tanara nu a fost vizitata de nimeni, cu exceptia avocatilor sai. "Suntem singurii care o vizitam. I-au disparut toti prietenii, iar rudele nu-si permit sa calatoreasca pana in Ecuador", ne-a mai spus Fernando Acu?a. Alexandra incearca sa uite de situatia grea in care se afla cautand sprijin in colegele de suferinta. Ea s-a apropiat foarte mult de celelalte detinute. "Regreta ceea ce a facut, insa cea mai mare grija a ei este fiul sau, pe care nu l-a mai vazut de cand a fost inchisa. Socializeaza cu femeile din penitenciar ca sa mai uite de probleme", a adaugat