Procurorii DNA a trimis în judecată un fost funcţionar vamal de la Direcţia Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale pentru că ar fi primit mită de la contrabandişti de parfumuri şi ţigări, pentru a interveni în formalităţile de vămuire.
Un fost vameş din Bucureşti a fost trimis în instanţă de procurorii anticorupţie cu acuzaţia de luare de mită. Alături de el au mai fost trimişi în judecată alte trei persoane, care i-ar fi dat acestuia bani, parfumuri şi ţigări.
Potrivit procurorilor DNA, în ianuarie-februarie 2010, Mircea Ninel Doncu a primit 5.000 de euro în două tranşe de la Mihai Lambadarie şi Ovidiu Filip Bratu. În schimbul acestor bani, Doncu a promis că va interveni pe lângă un funcţionar vamal din Punctul Vamal Olteniţa pentru ca acesta să îndeplinească formalităţile vamale de import pentru două transporturi ce conţineau produse de contrabandă (parfumuri contrafăcute), fără ca marfa să fie prezentă, în realitate, în incinta punctului vamal respectiv.
Lambadarie şi Bratu erau membri ai unui grup infracţional organizat care urmărea obţinerea de venituri ilicite prin introducerea în ţară a unor produse contrafăcute purtând mărci de renume pe piaţa internaţională (în special parfumuri şi ţigări) şi care ulterior erau comercializate ca fiind originale, în detrimentul producătorilor autorizaţi ai mărcilor respective şi al consumatorilor.
Negociere prin intermediar
Relaţiile dintre Doncu şi Lambadarie, şi Bratu au fost intermediate de Niculescu Gabriel Mihai, care cunoştea intenţia acestora de a introduce în ţară mărfuri contrafăcute prin remiterea de sume de bani unor funcţionari publici. În schimbul intermedierii, Niculescu a primit de la Doncu suma totală de 1.100 de euro, în două tranşe, potrivit Mediafax.
De asemenea, în cursul lunii februarie 2010, Doncu a pretins de la Bratu suma de 10.000 de euro (ult