Patriarhul republican al României s-a alăturat preşedintelui ţării şi primului ministru în absenţa sa de la sărbătorirea Regelui Mihai I în Parlament. Nu e de mirare, ştiut fiind că nu regele o să-l sprijine să-şi ridice Catedrala, ci exact ceilalţi doi coabsenţi. Cu ocazia sărbătorii de la 25 octombrie 2011, a fost scoasă de la naftalină vechea formulă pedeseristă, de fapt fesenistă, „fostul rege", de data asta în gura cuiva de la PDL. Ca să ne reamintim extracţia comună a celor două partide duşmane de moarte azi, PSD şi PDL. Ca un veritabil urmaş al comuniştilor, cetăţeanul respectiv îi tot dădea cu „domnia sa" şi cu „fostul rege", încercând să minimalizeze evenimentul şi pe cel din centrul său, ca un demn servitor al şefului său.

Să se fi temut patriarhul republican că o să fie pus să-l ungă din nou rege pe cel care nu şi-a pierdut niciodată acest titlu? Ori să fi fost teama firească a celui care, totuşi, intuieşte că regele nu şi-a pierdut tronul prin voia supuşilor săi, aşa cum s-a întâmplat în Italia sau în Grecia, ci a fost doar dat afa-ră cu forţa brutală a armelor roşii de către doi dintre cei mai mari briganzi ai istoriei româneşti, Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi că în orice moment ar trebui reparat acel act - vorba lor - samavolnic? Nici o clipă Regele Mihai I, singurul care e al tuturor românilor, nu a intenţionat să forţeze mâna nimănui, nici acum şi nici atunci, în 1992, când de sub balconul hotelului de pe Calea Victoriei şi de peste tot i se striga „Majestate nu pleca, asta este ţara ta!".

Pentru că un rege nu poate deveni brigand politic. Nu mai cred că este posibilă restaurarea monarhiei în România, cum nu mai cred că lumea se mai poate întoarce la vremuri când îi era mai bine. În primul rând, pentru că lumea, nu doar cea românească, dar aceasta mai abitir, ca de obicei, a luat-o pe căile mercantilismului, iar monarhia era