Mass-media au fost fatal pervertite de maniera vanitoasă şi interesată în care Vântu a tratat televiziunea, în dispreţul libertăţii de exprimare şi al misiunii presei, cu ofertele sale „de nerefuzat“.

Leapşa pe furate între Realitatea Media şi RTV, între Elan Schwarzenberg şi Sebastian Ghiţă, un joc nou al audiovizualului nostru de tranziţie, oferă o temă de reflecţie despre ce a devenit jurnalistul român în acest context. Imaginile de necrezut ale exodului live, când redactori şi membri ai echipei tehnice îşi luau catrafusele în timpul emisiei RTV pentru a da fuga la celălalt stăpân, vorbesc despre o adâncă degringoladă morală, despre absenţa spiritului de echipă, despre spaima de a rămâne pe drumuri, cât şi despre mefienţă în orice formă de protecţie sindicală. Emblematică pentru lejeritatea traseismului mediatic rămâne atitudinea ipocrită a lui Chirieac, care îşi reitera extazul faţă de „geniul“ lui Sorin Ovidiu Vântu, alintat „Grăsuţul“, pentru a-i fi dat o lovitură sub centură lui Ghiţă furându-i emisia în complicitate cu Elan. Admiraţia şi-o exprima Chirieac tocmai în studioul lui Ghiţă, de la care, se zice, lua sume frumuşele, dar tăindu-şi deja cale spre adversarul acestuia, via Vântu.

Caftul dintre Schwarzenberg şi Ghiţă nu are nimic din stereotipul luptei dintre bine şi rău. Mass-media au fost fatal pervertite de maniera vanitoasă şi interesată în care Vântu a tratat televiziunea, în dispreţul libertăţii de exprimare şi al misiunii presei, cu ofertele sale „de nerefuzat“. A cumpărat jurnalişti, conştiinţe, a transformat trustul Realitatea într-un instrument de şantaj politic şi într-o sursă nelegitimă de stors bani. La fel a făcut şi Voiculescu, dar cu plăţi mai zgârcite. Jurnaliştii au acceptat şi s-au lăsat folosiţi în scopuri străine de cele ale presei. Schwarzenberg şi Ghiţă reprezintă multiplicarea acestui contingent de „patroni“ sau