Rusia trebuie să-şi apere interesele prin \"măsuri concrete\" în domeniul securităţii, dacă poziţia sa vizând apărarea antirachetă continuă să fie ignorată, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-un interviu publicat astăzi pe prima pagină de cotidianul sârb Vecernje Novosti, preluat de AFP.
"Dacă partenerii noştri continuă să ne ignore poziţia, va trebui să ne protejăm interesele prin alte metode. Este posibil să fie necesare măsuri concrete, un răspuns de ordin tehnico-militar", a spus Serghei Lavrov, în interviul acordat cotidianul sârb. "Noi nu ne dorim o asemenea evoluţie a evenimentelor", a adăugat totuşi Lavrov.
Şeful diplomaţiei ruse a reacţionat cu precădere la semnarea acordului româno-american de desfăşurarea a elementelor scutului antirachetă pe teritoriul României, comentează AFP, preluată de Agerpres.
Afirmaţiile şefului diplomaţiei ruse sunt făcute publice de ziarul sârb chiar în ziua în care preşedintele român Traian Băsescu începe o vizită la Belgrad, pentru a discuta în special relaţiile bilaterale şi situaţia din regiune.
"Sunt forţat să constat, din nefericire, că semnarea acordului (româno-american) constituie o verigă în plus în şirul evenimentelor, ce arată că SUA au accelerat realizarea proiectului lor antirachetă, fără a ţine cont de îngrijorările exprimate de Rusia", a spus Lavrov.
Rusia vrea ca preşedinţii Barack Obama şi Dmitri Medvedev să discute faţă în faţă despre scutul antirachetă al NATO în Europa, pentru a depăşi impasul din negocierile pe această temă dintre Moscova şi Washington, a mai precizat Lavrov.
NATO este în curs de a desfăşura un sistem antirachetă în Europa, pentru a se apăra, potrivit organizaţiei, de ameninţările provenind din ţări ca Iran. Rusia se teme însă că acest scut ar putea fi utilizat împotriva propriilor rachete şi insistă să