Constănţenii vor vota duminică, 6 noiembrie, păstrarea actualei forme de organizare administrativ-teritorială. Consultarea publică este o premieră absolută pe ţară. Referendumul presupune un efort considerabil de la buget.
În câteva zile, constănţenii se vor prezenta la vot, într-un referendum judeţean organizat în premieră absolută pe ţară. Locuitorii judeţului trebuie să voteze duminică, 6 noiembrie, răspunsul la întrebarea „Sunteţi de acord cu desfiinţarea unităţii administrativ-teritoriale judeţul Constanţa?“ Votul NU înseamnă păstrarea judeţului Constanţa în forma sa actuală, iar votul DA înseamnă desfiinţarea judeţului.
„Da, Constanţa este primul judeţ care a iniţiat o astfel de acţiune. De acum încolo, guvernanţii va trebui să ţină cont de acest precedent, pe care şi alte judeţe îl pot urma când este vorba să-şi decidă propria soartă“, a declarat Cristian Moldovanu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Constanţa, organizatorul referendumului.
Campanie electorală la bloc
„Referendumul? Da, da, ştim, cu alegerile? Păi tocmai a fost cu referendumul la noi! I-am dat toate datele“. În faţa acestei confuzii a unei bune părţi a populaţiei, care nu deosebeşte referendumul de recensământ sau chiar de alegerile demnitarilor, mai-marii judeţului Constanţa au o sarcină dificilă: să scoată oamenii la vot în această duminică şi să convingă electorii ce să voteze.
Cel mai bun agent electoral a fost afişul lipit la scara blocului. „Am văzut şi eu afişele la bloc. Ştiu că trebuie să mergem la vot duminică, da, la alegeri. Nu-s alegeri? Aşa, cu referendumul de care spuneţi. Nu, nu sunt de acord cu desfiinţarea judeţului. Şi-aşa e greu, alte încurcături ne mai trebuie nouă acuma?“, se decide Liliana Cioancă (40 de ani, cameristă).
Elena Prică (37 de ani) este unul dintre românii care nu a votat niciodată. Este menajeră în Italia