Comisarul Constantin Greu, şeful Biroului de Investigaţii Criminale Urziceni şi fostul şef al Poliţiei municipiului, a fost arestat de Curtea de Apel Bucureşti, alături de alţi şapte membri ai grupării de cămătari “Drabi”.
Lupul paznic la oi
Constantin Greu a fost reţinut în timpul descinderilor anchetatorilor de luni, în casele a 14 interlopi.Potrivit anchetatorilor,Constantin Greu încadra faptele interlopilor la infracţiuni unde erau necesare plângeri prealabile ale victimelor, care însă refuzau să meargă la Poliţie de frica membrilor grupării de cămătari sau dădea soluţii de neurmărire penală.
Tehnici de teroare pentru victime!
Cămătarii violenţi care dădeau împrumuturi şI cereau înapoi chiar şI de zece ori banii. Pentru a-şi convinge victimele să plătească se foloseau de adevărate tehnici de teroare. Comisarul Constantin Greu a demisionat din funcţia de şef al Poliţiei municipiului Urziceni în 2009, la o lună după ce două clanuri de romi din oraş s-au luat la bătaie chiar în fata Poliţiei..
Comisarul Constantin Greu, şeful Biroului de Investigaţii Criminale Urziceni şi fostul şef al Poliţiei municipiului, a fost arestat de Curtea de Apel Bucureşti, alături de alţi şapte membri ai grupării de cămătari “Drabi”.
Lupul paznic la oi
Constantin Greu a fost reţinut în timpul descinderilor anchetatorilor de luni, în casele a 14 interlopi.Potrivit anchetatorilor,Constantin Greu încadra faptele interlopilor la infracţiuni unde erau necesare plângeri prealabile ale victimelor, care însă refuzau să meargă la Poliţie de frica membrilor grupării de cămătari sau dădea soluţii de neurmărire penală.
Tehnici de teroare pentru victime!
Cămătarii violenţi care dădeau împrumuturi şI cereau înapoi chiar şI de zece ori banii. Pentru a-şi convinge victimele să plătească se foloseau de adevărate tehnici de teroare. Comisarul Constantin Gr