Numai când rostesc cuvântul, mă apucă gâfâiala ca la un maraton cu multe curbe. Când îl gândesc, emisfera mea stânga se ascute împotriva celei drepte mai rău decât lupta de clase. Îl aud si mă revolt cu timbrul în timpanul oricui. Mă văd cum îl predic semenilor precum într-o oglindă. Intoxic cu comparații si precedente.

M-am îmbătat de-atâtea ori cu apă rece crezând că o să descos eu tivul timpului. Nu am făcut decât să-mi cos degetele între ele încât să nu mai gesticulez excesiv si sireturile de la încălțări ca să îmi dau motiv palpabil de împiedicare. Stau în loc de atâta nerăbdare. Joc sârba-n căruță, precum as vizualiza expresia acum. Nu am vărsat lacrimi de crocodil doar o dată pentru că nu am avut hatârurile îndeplinite la imediata înființare a poftelor în sistemu-mi cognitiv. Doar vroiam să îl am partener pe Batman la o nuntă din fragedă pruncie. Era gonflabil si mobil, dar denaturat si mult prea precoce chiar si asa. Ai mei insistau fie că trebuie să mai port rochița roz până să ajung la aia mare si albă, fie că partenerul meu erou gonflabil nu are bani de dar. Eu nu am înțeles ironiile pentru că nu aveam răbdare de asa ceva si am decis să rămân acasă cu un totem al însingurării din PVC si cu lacrimile înnodate-n bărbie pentru că nu mi-a iesit mie “combinația”.

Nu am avut răbdare să le trăiesc pe toate la timpul lor de amorul excesiv al curiozității. Fie că joci “Adevăr si provocare” întreaga adolescență sub diverse forme sau esti bungee jumper emoțional, nu te pârlesti numai o dată, desi o bună parte din rezultate nu tind să te satisfacă. Desi ai auzit deja expresiile cu lovitul cu capul de praguri, nu înghiți mai mult decât poți mesteca, devii specialist în gafat. În unele momente îl înțelegi pe Eliade si al lui obicei de autoflagelare. Câteodată i-as spune autodisciplină. Ajungi să încerci leacuri împotriva nerăbdării. Eventual, pe cât de pr