Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bogatii chinezi vor sa-si paraseasca tara

Publicat in Ziare.com, marți 1 noiembrie 2011 ·

Peste 46% dintre cei mai bogati chinezi se gandesc sa-si paraseasca tara, motivul principal fiind educatia copiilor lor, se arata intr-o analiza realizat de Hurun Report si de Banca Chineza.

Sondajul, care a fost realizat pe un esantion de 980 de persoane ce au o avere de peste 1,1 milioane de euro, a aratat ca aproape jumatate dintre bogatii Chinei vor sa paraseasca tara, scrie La Tribune.

Motivul principal pentru acest exod il reprezinta educatia copiilor lor. Partidul comunist a declarat ca vrea sa rezolve problemele care determina aceste plecari: rigiditatea sistemului educational, degradarea mediului social si nesiguranta alimentelor.

Acest autoexil al milionarilor ar putea fi incurajat si de marturiile conantionalilor lor care traiesc in alte tari. "Nu e mai scump sa traiesti in strainatate, dar aici te bucuri mai mult de viata", declara un chinez stabilit in Marea Britanie. Agentia de presa a Chinei mentioneaza ca Australia si Canada se numara printre destinatiile preferate ale emigrantilor chinezi.

Pe Sina Weibo, echivalentul chinez al Twitter-ului, multi internauti comenteaza rezultatele sondajului cu invidie, afirmand ca si ei ar parasi tara daca ar avea banii necesari.

Peste 46% dintre cei mai bogati chinezi se gandesc sa-si paraseasca tara, motivul principal fiind educatia copiilor lor, se arata intr-o analiza realizat de Hurun Report si de Banca Chineza.

Sondajul, care a fost realizat pe un esantion de 980 de persoane ce au o avere de peste 1,1 milioane de euro, a aratat ca aproape jumatate dintre bogatii Chinei vor sa paraseasca tara, scrie La Tribune.

Motivul principal pentru acest exod il reprezinta educatia copiilor lor. Partidul comunist a declarat ca vrea sa rezolve problemele care determina aceste plecari: rigiditatea sistemului educational, degradarea mediul

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc - Selecţionerul Slovaciei: România este o echipă puternică, îmi place cum joacă

News.ro acum o ora
Selecţionerul Slovaciei, Francesco Calzona, a declarat, miercuri seară, că România este o echipă puternică, subliniind că îi place stilul de joc abordat de tricolori. "Am vrut să câştigăm grupa şi ne-am descurcat bine în cea mai mare parte a meciulu

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 9 minute
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum o ora
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Zelenski, mesaj pentru naţionala Ucrainei eliminată de la Euro-2024: Aţi luptat pentru ţara noastră / Banner uriaş afişat de fani la meciul cu Belgia pentru un soldat ucis în lupte la doar 21 de ani - VIDEO

News.ro acum 51 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis felicitări echipei naţionale de fotbal pentru parcursul la Euro-2024, Deşi a acumulat patru puncte, naţionala Ucrainei, care a făcut parte din grupe E alături de România, Belgia şi Ucraina, a fost

EURO 2024 Calificarea României în optimi a adus mare bucurie și la Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Calificarea istorică a echipei naționale de fotbal a României în optimi la Campionatul European, de pe locul întâi în grupa E, a adus o mare bucurie și la Constanța. Fanii s-au strâns în diferite puncte în care s-au amplasat televizoare și ecrane, p

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum 2 ore
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 35 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 2 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°