Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A ales microbuzul morţii în loc de zborul cu avionul

Publicat in Adevarul, marți 1 noiembrie 2011 ·

Nemţeanul care şi-a pierdut viaţa în accidentul produs pe autostrada din Ungaria nu mai revenise acasă de cinci ani, de când plecase la muncă în Spania.

Constantin Purice (28 de ani) îşi anunţase mama încă de săptămâna trecută că se întoarce în ţară că să-şi înnoiască actele de identitate.

„Când am vorbit cu el mi-a spus că vine cu avionul până la Bacău sau Bucureşti. Eu i-am zis să ia un microbuz că-l lasă chiar acasă, îl aduce până în faţa primăriei", a spus Ileana Purice, mama nemţeanului mort în accidentul de pe autostrada din Ungaria.

Şoferul care a provocat carnagiul era bolnav

De loc din satul Puriceni, comuna Borleşti, tânărul a plecat în Spania în urmă cu cinci ani. Rudele rămase acasă spun că băiatul a muncit în construcţii şi s-a căsătorit cu o fată spaniolă cu care şi-a întemeiat o familie. „Are un băiat de patru ani, iar soţia urmează să nască al doilea copil în preajma sărbătorilor", spune Ana Purice, sora lui Constantin.

Familia nemţeanului spune că băiatul venea acasă ca să-şi preschimbe actele de identitate şi paşaportul. „Îl aşteptam să-l vedem după atâţia ani şi acum nu ştim cum şi cu ce bani o să-l aducem acasă să-l înmormântăm", a mai spus mama tânărului.

După ce a plecat să muncească în străinătate, Constantin Purice s-a căsătorit cu o fată din Spania cu care avea un copil în vârstă de patru ani. Drama familiei este cu atât mai mare cu cât soţia nemţeanului este însărcinată în luna a şaptea şi urmează să nască al doilea copil. „Soţia lui nu a aflat că e mort, dar auzise de accidentul de pe autostradă", a spus Ana Purice.

Istoric negru pentru nemţeni pe autostrăzi

Un alt accident pe drumurile europene în care au fost implicaţi nemţeni s-a petrecut în urmă cu patru ani. Cinci români şi doi sloveni şi-au pierdut atunci viaţa într-un groaznic accident petrecut pe o autostradă din Slovenia. În apropierea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Putea fi prevenită tentativa de asasinare a lui Trump din 2024? Un raport al Senatului SUA: „Nu a fost o singură eroare”

Mediafax acum 39 minute
Raportul a fost publicat la un an după ce un bărbat înarmat în vârstă de 20 de ani a deschis focul asupra lui Trump în Butler, Pennsylvania. Documentul acuză Secret Service de neglijență și defecțiuni de comunicare în planificarea și executarea miti

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 21 minute
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 3 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum o ora
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum o ora
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°