Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Referendumul din Grecia sperie bursele internaţionale

Publicat in Bursa, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

* Acţiunile băncilor elene, franceze şi italiene au pierdut peste 10%

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut puternic ieri, ca urmare a anunţului făcut de premierul elen cu privire la organizarea unui referendum pentru pachetul de asis-tenţă obţinut recent de Grecia. Investitorii se tem că ţara ar putea intra în incapacitate de plată.

În jurul orei 16.30 (ora României), acţiunile "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă din Grecia, au coborât cu 15%, la 1,47 euro, iar titlurile rivalului mai mic "EFG Eurobank Ergasias" SA - cu 15,4%, la 57,5 eurocenţi. Titlurile "Piraeus Bank" SA s-au depreciat cu 13%, la 18,3 eurocenţi, iar acţiunile "Alpha Bank" - cu 11,4%, la 87,7 eurocenţi.

Titlurile "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa, au pierdut 13,3%, afişând un curs de 28,50 euro. Acţiunile "Société Générale" SA, a doua bancă franceză, au scăzut cu 17%, la 17,54 euro.

Acţiunile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au înregistrat un declin de 11%, la 75,6 eurocenţi, iar cele ale rivalului mai mic "Intesa Sanpaolo" SpA - de 14,3%, la 1,10 euro.

Titlurile "Credit Suisse Group" AG, a doua bancă din Elveţia, au scăzut cu 7,5%, la 23,68 franci. Banca a înregistrat, în trimestrul al treilea din acest an, pe segmentul de investment banking, prima sa pierdere din 2008 până în prezent.

Acţiunile "Danske Bank" A/S, cea mai mare bancă din Danemarca, au coborât cu 9,4%, la 67,50 coroane. Instituţia creditoare a raportat, în mod neaşteptat, o pierdere netă de 384 milioane de coroane (71 de milioane de dolari) pentru trimestrul al treilea. Analiştii aşteptau un profit de 763 milioane de coroane.

Acţiunile "Xstrata" Plc, al patrulea producător mondial de cupru, au coborât cu 5,6%, la 987,3 pence, ca urmare a declinului cotaţiei metalului de bază. Titlurile companiei miniere "Antofagasta" Plc s-au depr

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 9 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 7 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 10 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 8 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 7 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 8 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

După ce a fost respinsă de BEC, Diana Șoșoacă anunță că i-a scris lui Donald Trump. „Alegerile au fost deja fraudate”

HotNews acum 13 ore
Lidera S.O.S. România, eurodeputatul Diana Șoșoacă, a declarat sâmbătă că i-a cerut președintelui american Donald Trump să nu recunoască alegerile prezidențiale din România, deoarece „sistemul democratic a fost distrus” în urma respingerii candidatu

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 10 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°