Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coincidenţele stranii în tragicul accident din Ungaria

Publicat in Romania Libera, marți 1 noiembrie 2011 ·

Un TIR condus de un român a izbit un microbuz plin de români, pe o autostradă din Ungaria. Coincidenţele nu se opresc aici: proprietarul TIR-ului implicat în accident este un fost poliţist de frontieră, el însuşi condamnat pentru uciderea unui biciclist pe trecerea de pietoni.

Principala cauză a accidentului petrecut în noaptea de duminică spre luni pe autostrada Mako-Szeged, din Ungaria, ar fi fost neatenţia unui şofer de TIR care, rezultă din primele cercetări, ar fi adormit la volan. Autotrenul condus de acesta a derapat de pe banda sa de mers după o curbă, a rupt parapeţii care separă sensurile de mers şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un microbuz în care se aflau 15 persoane. Paisprezece dintre pasageri (patru femei, trei copii şi şapte bărbaţi), au murit pe loc, în urma impactului deosebit de violent, iar două persoane au fost rănite. Una dintre ele este chiar şoferul TIR-ului, care transporta lemn din Arad pentru o firmă din Germania. Poliţia din Csongrad a comunicat ieri că acesta a fost plasat în stare de arest, deşi rămâne în spital, şi este acum cercetat penal.

Microbuzul, înregistrat ca autoturism

Microbuzul, care venea din direcţie opusă, efectua o cursă din Valencia (Spania) spre Bucureşti şi era înregistrat la Poliţia Argeş ca autoturism cu 8+1 locuri, dar transporta 15 persoane. „Maşina este înmatriculată pe persoană fizică. Nu era necesară licenţă de transport deoarece pentru autoturisme nu este necesară o astfel de licenţă", a declarat Dănuş Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş. Cu toate acestea, în autovehiculul respectiv erau transportate 15 persoane în momentul accidentului şi urmează să se facă o expertiză pentru a se afla dacă a fost adaptat pentru a transporta mai multe persoane, a precizat Ioan Benţe, ataşatul de afaceri interne al MAI în Ungaria. Din primele cercetări efectuate la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani va intra în circulaţie cu călători pe 20 noiembrie

Wall-Street.ro acum o ora
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi va intra în circulaţie cu călători pe 20 noiembrie. Potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Autorităţii pentru Reformă Fer

Cel puţin 10 morţi în urma unui schimb de focuri într-un bar din Queretaro, Mexic

Mediafax acum 23 minute
Cel puţin 10 persoane au fost ucise după ce bărbaţi înarmaţi au atacat un bar din centrul Mexicului. Se crede că patru bărbaţi înarmaţi au deschis focul asupra oamenilor din barul Los Cantaritos din oraşul Queretaro, sâmbătă seara.

Vremea se răceşte brusc în Bucureşti. Ploi şi maxime de doar 7 grade în următoarele două zile

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii trebuie să se pregătească pentru o perioadă cu vreme rece şi ploioasă. Meteorologii anunţă că temperatura va scădea simţitor în Capitală, cu maxime care nu vor depăşi 7 grade Celsius în următoarele 48 de ore.

Video Aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone

Adevarul acum 2 ore
În dimineața zilei de duminică, 10 noiembrie, în Rusia, aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone, a anunțat primarul orașului, Serghei Sobianin. Cel puțin 25 de drone au fost doborâte în apropiere.

Avertizări meteo: Cod galben de viscol la munte şi vânt puternic în sud-estul ţării

Mediafax acum 2 ore
Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea valabile de duminică până marţi. Vremea se strică în mai multe zone ale ţării, cu fenomene specifice sezonului rece.

Director ANPC, recomandări la cumpărarea produselor alimentare ”de post”: Achiziţionaţi aceste produse numai din locuri amenajate şi autorizate. Citiţi cu atenţie eticheta şi lista de ingrediente, care trebuie să fie doar de origine vegetală

G4Media acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, face o serie de recomandări persoanelor care vor să cumpere produse alimentare de post, în condiţiile în care vineri începe Postul Crăciunului. A

Recomandările specialiştilor pentru un somn mai bun

News.ro acum 2 ore
Nu contează dacă aveţi nevoie de cinci ore de somn sau de opt, cheia este să dormiţi un somn bun, odihnitor, spun specialiştii. Potrivit medicului dr. Virend Somers, cardiolog specializat în tulburări de somn, cantitatea de somn de care are nevoie o

Doi suporteri ai echipei Rosario Central, împuşcaţi mortal după un meci în Argentina

News.ro acum 2 ore
Doi suporteri ai echipei Rosario Central au fost împuşcaţi mortal sâmbătă seara în apropierea stadionului echipei lor, după un meci din campionatul Argentinei. Potrivit postului local de televiziune Cadena 3 şi mai multor media naţionale, victimele

Șapte din șapte state-cheie pentru Trump. A fost declarat învingător și în Arizona, câștigat de Biden în 2020

Ziare.com acum 2 ore
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie. După patru zile de numărare a voturilor,

Tragere Loto 6/49 duminică: Report de peste nouă milioane de euro la categoria I

HotNews acum 2 ore
Reportul la jocul Loto 6/49 depăşeşte 9,15 milioane de euro la tragerea de duminică, 10 noiembrie 2024, în timp ce la Noroc a ajuns la 2,27 milioane de euro, a anunţat Loteria Română. Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Sup

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/8°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°