Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Glorificarea lui Martinovici

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 1 noiembrie 2011 ·

Fanii stelişti au venit în cantonament, să-l felicite pe Martinovici pentru că a sărit să-şi apere colegii. Şi să-i propună banderola de căpitan. L-au declarat adevăratul reprezentant al spiritului războinic al echipei.

Gestul sîrbului, singurul cu reacţie nervoasă rapidă, este de înţeles. Explicabil. Omenesc. Bărbătesc. Şi înainte de a-l califica în vreun fel, e firesc să ne gîndim cum am reacţiona în locul lui. Ce se întîmpla dacă nu-l lovea pe agresor? Ce consecinţe încă şi mai grave ar fi avut intrarea bestiei pe teren? Nu putem şti. Şi judecata se clatină cînd se sprijină doar de presupuneri. Ceea ce ştim cu siguranţă este că pumnul rămîne pumn şi n-are ce căuta pe un teren de fotbal.

Promptitudinea lui Martinovici a entuziasmat, desigur, cum entuziasmează toate actele de dreptate pe cont propriu. Cînd justiţia şi cei care ar trebui s-o înfăptuiască lipsesc din peisaj, cînd ordinea întîrzie ca stewarzii pe tuşă, apare tînjirea colectivă şi/sau individuală după haiduci, războinici şi alte figuri de justiţiari. Dar aici este vorba de sport, de fotbal, nu de un cult al hidrantului spart. E vorba de o echipă, nu de o gherilă urbană. După ce se dizolvă aburii entuziasmului, merită să medităm la asta.

Este de înţeles gestul lui Martinovici. Explicabil. Omenesc. Bărbătesc. Dar nu trebuie confundat cu o faptă de eroism. În situaţie de extremă urgenţă, de extrem pericol, sîrbul a dat cu pumnul pe terenul de fotbal. Să fie, aşadar, bărbat pînă la capăt şi să-şi asume consecinţele pe plan sportiv! Violenţa, de orice fel, n-are nimic de-a face cu valorile fotbalului.

Martinovici a fost protagonistul unui moment nenorocit şi regretabil. Înainte de a-i da banderola, plăcut surprinşi că spiţa războinicilor nu s-a pierdut, e bine să ştim că asta nu rezolvă nimic. În loc să-i glorificăm pumnul şi instinctul salvator, mai bine ne-am bate capul de ce şi cu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 4 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 5 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum o ora
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 9 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 10 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°