S-a încheiat, ieri, recensământul. Deşi datele finale vor fi gata abia în 2014, avem deja concluziile cele mai importante. Nu, ele nu se referă la migraţie sau la compoziţia etnică şi confesională a populaţiei. N-am aflat cum sunt românii, dar România instituţională a fost perfect radiografiată, cu toate metehnele ei: incompetenţă, aroganţă, incoerenţă, laşitate, lipsă de transparenţă.

Din acest punct de vedere, Institutul Naţional de Statistică a reuşit un adevărat tur de forţă. Ne-a furnizat o explicaţie clară şi concentrată pentru dezastrul la care asistăm. Personajele arhetipale de la conducerea INS ilustrează perfect reţetarul statului disfuncţional. În frunte, desigur, cu fascinatul director Vergil Voineagu, un domn care combină desăvârşit limba de lemn cu vorbitul în dodii, prostia cu tupeul şi, probabil, şpriţul cu votca. Brusca sa celebritate se datorează unei intervenţii televizate în timpul căreia modulaţiile bahice ale vocii sale au stârnit hohote de râs. Ceea ce mi se pare injust. Beat mort sau doar "stresat", Vergil Voineagu are motive să se simtă nedreptăţit. Cu totul altele sunt raţiunile pentru care numele său merită să rămână întipărit în memoria opiniei publice. De pildă, pentru cea mai halucinantă explicaţie a unui rateu instituţional. La aproape o săptămână de la debutul recensamântului, conducerea INS a anunţat că populaţia a fost informată greşit cu privire la faptul că declararea CNP-ului este opţională. Pocinogul a fost aruncat în cârca purtătorului de cuvânt, care cică batuse câmpii aiurea, fără să se consulte cu şefii. Aceştia erau probabil prea ocupaţi ca să se uite la televizor sau să deschidă vreun ziar. Altfel nu se explică de ce au aflat atât de târziu că le-a înnebunit responsabilul cu comunicarea. Ei, desigur, nu au nici o vină. Gata, "case closed", vorba legendarului comisar Şoric.

Şi dacă, totuşi, un singur ţa