Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalele au transmis necesarul de medici către minister

Publicat in GAZETA de SUD, marți 1 noiembrie 2011 ·

Managerii unităţilor spitaliceşti cu paturi au transmis către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj liste cu personalul medical şi auxiliar necesar pentru o eficientizare a activităţii. La rândul lor, reprezentanţii DSP Gorj au transmis aceste liste către Ministerul Sănătăţii, care va analiza în cel mai scurt timp posibilitatea deblocării acestor posturi. Potrivit lui Marius Boeriu (foto), directorul DSP Gorj, fiecare manager a trimis lista cerută de minister: „Avem nevoie de mulţi medici, dar şi de personal medical mediu şi auxiliar. La Spitalul de la Novaci ne trebuie câte un farmacist şi câte un medic pe specializările obstetrică-ginecologie, recuperare fizică, pediatrie şi medicină de urgenţă. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu avem nevoie de 12 medici, 20 de asistente şi personal auxiliar. La unitatea din Târgu Cărbuneşti este nevoie de 11 medici, zece asistente şi patru infirmiere, iar la Sanatoriul Dobriţa avem nevoie de trei medici pneumologi. La unitatea medicală din Motru avem nevoie de 13 asistente medicale, trei medici şi trei infirmiere“, a spus Marius Boeriu, directorul DSP Gorj. Acesta a adăugat că Ministerul Sănătăţii va debloca aceste posturi doar pentru a încerca să eficientizeze activitatea fiecărui spital. Managerii unităţilor spitaliceşti cu paturi au transmis către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj liste cu personalul medical şi auxiliar necesar pentru o eficientizare a activităţii. La rândul lor, reprezentanţii DSP Gorj au transmis aceste liste către Ministerul Sănătăţii, care va analiza în cel mai scurt timp posibilitatea deblocării acestor posturi. Potrivit lui Marius Boeriu (foto), directorul DSP Gorj, fiecare manager a trimis lista cerută de minister: „Avem nevoie de mulţi medici, dar şi de personal medical mediu şi auxiliar. La Spitalul de la Novaci ne trebuie câte un farmacist şi câte un medic pe specializările obstetrică-g

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 9 ore
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 9 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Uniunea Europeană este pregătită pentru discuţii comerciale rapide cu SUA. Von der Leyen anunţă că a discutat cu Trump

News.ro acum 6 ore
Uniunea Europeană este pregătită să avanseze rapid în negocierile comerciale cu Statele Unite, dar va avea nevoie de timp până la 9 iulie pentru "a ajunge la un acord bun", a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Von der Leyen

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 13 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Azi încep înscrierile la grădiniţă şi creşă

Buna ziua Brasov acum 3 ore
De astăzi, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, pentru anul şcolar 2025-2026, anunţă reprezentanţii Ministerului Educaţiei. În grupele de nivel antepreşcolar (creşă) pot fi înscrişi copii

Franța, afectată de o nouă pană de curent. Autoritățile franceze denunță un act de sabotaj

Adevarul acum 8 ore
Autoritățile franceze au demarat o anchetă privind o pană de curent atribuită unui act de sabotaj, care a afectat cel puțin 45.000 de persoane, la doar o zi după ce o defecțiune similară a perturbat ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes.

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 12 ore
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Zelenski afirmă că „tăcerea SUA” în privinţa atacului cu cel mai mare număr de drone și rachete, de la începutul războiului, îl încurajează pe Putin

G4Media acum 8 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că „tăcerea” Statelor Unite după recentele atacuri ale Rusiei este încurajatoare pentru preşedintele rus Vladimir Putin, relatează bbc.com, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a

Vremea

București
acum

11°
lun.

10°/14°
mar.

11°/16°
mie.

12°/19°
joi

14°/23°
Iasi
acum

11°
lun.

11°/15°
mar.

11°/14°
mie.

14°/15°
joi

13°/15°
Constanta
acum

13°
lun.

9°/15°
mar.

11°/16°
mie.

12°/19°
joi

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/19°
mar.

9°/15°
mie.

12°/15°
joi

11°/18°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

12°/22°
mie.

11°/22°
joi

14°/20°