Ceea ce s-a întâmplat duminică seara la Ploieşti nu este decât o altă faţetă – reprezentativă, însă – a ceea ce a ajuns să însemne fotbalul în România.
Un descreierat din tribună pătrunde fără probleme în teren şi-l loveşte pe unul dintre jucătorii Stelei, sub privirile impasibile ale forţelor de ordine! Unul dintre colegii celui lovit intervine şi-i aplică o meritată corecţie agresorului. Iniţiativă justificată de imobilitatea celor care ar fi trebuit să împiedice acest episod. Urmarea? Arbitrul îl elimină din teren pe cel care-şi apărase colegul. Nu de atacurile celor din echipa adversă – ci de ale unui intrus! Este o decizie mai mult decât discutabilă şi cred că arbitrul în cauză merită la rândul său o corecţie. Una regulamentară, însă.
Violenţa a devenit unul dintre atributele nelipsite ale fotbalului. Galeriile sunt veritabile ganguri, care se organizează după reguli proprii şi au drept obiectiv ciomăgirea suporterilor echipelor adverse şi distrugerea tribunelor. Aceste bande antisociale sunt tratate cu un respect mai mult decât suspect atât de cluburi, cât şi forţele de ordine, care ajung în situaţia să le protejeze ca pe nişte valori naţionale. Se cheltuiesc bani publici pentru oblăduirea acestor focare de dezordine, în loc să se intervină în hotărâre pentru destructurarea lor.
Una dintre explicaţiile perpetuării acestei situaţii o constituie faptul că “galeriile” se pot transforma oricând într-o masă de manevră utilizată în diferite scopuri, chiar şi electorale, iar cei care s-au obişnuit să le manipuleze renunţă cu greu la acest instrument. La adăpostul lor şefii de cluburi îşi fac aranjamentele de culise, iar autorităţile locale exercită presiuni pentru atingerea diverselor obiective.
Atâta timp cât manipulatorii vor fi trataţi cu mănuşi, nu se va schimba nimic, iar stadionul – indiferent cât de mult a costat – rămâne un loc periculo
