Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fierbe Valea Jiului

Publicat in Romania Libera, marți 1 noiembrie 2011 ·

Conducerea Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani a decis să deblocheze prima tranşă din plăţile compensatorii promise celor 900 de mineri care au fost disponibilizaţi de la exploatările din Valea Jiului.

"Ca urmare a dialogului direct purtat de către prefectul judeţului Hunedoara, Attila Dézsi, cu primul ministru şi cu reprezentanţi ai Guvernului, s-a obţinut alocarea fondurilor necesare plăţii primei tranşe a salariilor compensatorii cuvenite persoanelor disponibilizate care au părăsit sistemul la începutul acestei luni, urmare a aplicării Programului de reorganizare şi restructurare al CNH pe anul 2011. Astfel, luni, Compania Naţională a Huilei S.A. Petroşani va fi în măsură să efectueze plata acestei tranşe", au declarat reprezentanţii Prefecturii Hunedoara.

Ameninţări cu protestele

Cei aproape o mie de mineri care au fost concediaţi CNH la începutul lunii octombrie au ameninţat zilele trecute cu proteste şi cu pichetare Prefecturii Hunedoara în caz că nu îşi vor primi banii promişi ca plăţi compensatorii. Un grup de mineri s-a adunat la finalul săptămânii trecute, în faţa sediului CNH Petroşani, pentru a afla ce decizie au luat autorităţile în urma şedinţei Comisiei de Dialog Social convocată de sindicate la sediul administrativ al Companiei Huilei. Oamenii nu au fost de acord cu propunerea de a primi, pentru început, o sumă de 1.000 de lei şi au făcut scandal.

Liderul sindical, Petre Nica, a declarat atunci că Centrala Sindicală Meridian este solidară cu disponibilizaţii şi a cerut ca plata salariilor compensatorii aibă loc prin alocarea subvenţiei la cărbune de către Ministerul Economiei, şi nu din încasările Companiei Naţionale a Huilei.

" Problema disponibilizaţilor este una stringentă, care trebuie să-şi găsească rezolvarea. Avem bugetul rectificat al CNH aprobat în luna august. Nu s-a gândit nimeni, nici din administraţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok nu mai funcționează în SUA. Iată mesajul afișat pentru utilizatori

Ziua Constanta acum 16 minute
TikTok a fost scos din SUA, lăsând milioane de utilizatori fără platforma lor preferată. TikTok a ieșit offline în SUA, cu câteva ore înainte ca o nouă lege care interzice platforma să intre în vigoare. Un mesaj care apare pe aplicație pentru utili

Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Motivul invocat de Netanyahu

HotNews acum 40 minute
Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas, programat să intre în vigoar duminică dimineață, a fost amânat. Premierul Benjamin Netanyahu a transmis că încetarea focului nu va începe până când Hamasul nu va prezent lista ostaticilor care urm

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum o ora
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Horoscop pentru duminică, 19 ianuarie 2025. Sănătatea este vulnerabilă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Sanatatea este vulnerabila, de aceea ingrijeste-te mai mult in aceste weekend. Pe de alta parte, te preocupa treburile de rutina atat cele de la serviciu, cat si cele domestice. Recomandabil este sa nu depui eforturi mari. Duminica te vei sim

Yemen: Rebelii houthi sunt pregătiţi să riposteze dacă sunt atacaţi în timpul armistiţiului din Gaza

News.ro acum 2 ore
Rebelii houthi „avertizează forţele inamice din Marea Roşie cu privire la consecinţele oricărei agresiuni împotriva Yemenului în timpul perioadei de încetare a focului în Gaza”, conform unei declaraţii pe X, relatează lefigaro.fr. Houthis „vor confr

Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza intră în vigoare duminică dimineaţă

News.ro acum 4 ore
Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza urmează să intre în vigoare duminică dimineaţa, ceea ce ar putea pune capăt războiului de 15 luni, relatează AFP. Încetarea focului în trei etape va int

Mii de persoane au protestat la Washington împotriva lui Donald Trump, înainte de inaugurarea sa

HotNews acum o ora
Mii de oameni, majoritatea femei, au ieșit, sâmbătă, pe străzile din Washington DC pentru a participa la un marș împotriva președintelui ales Donald Trump, cu două zile înainte de ceremonia de inaugurare, potrivit BBC. „Marșul Poporului”, cunoscut a

Coreea de Sud: Detenţia preşedintelui a fost prelungită, manifestanţi furioşi au pătruns în tribunal

News.ro acum 10 ore
Justiţia din Coreea de Sud a aprobat prelungirea detenţiei preşedintelui Yoon Suk Yeol, care a fost suspendat din funcţie după ce a fost arestat pentru încercarea nereuşită de a impune legea marţială, ceea ce a stârnit furia susţinătorilor săi, unii

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°