Louisenhof e un restaurant nemtesc, in care “nemtesc” din sintagma respectiva trebuie pus intre ghilimelele acelea peiorative si pronuntat cu un zambet cu subinteles si cu un facut cu ochiul, ca atunci cand vrei sa spui: “ei, intelegi tu despre ce vorbesc…”

Cred ca oamenii acestia au ganduri mari, pentru ca vad ca sunt deja doua restaurante cu numele Louisenhof in Bucuresti. Unul e in Barbu Vacarescu, deschis acum exact un an, in octombrie 2010, pe cand primul a fost pus in Stefan Mihaileanu, mai inainte, insa nu stiu cand.

Louisenhof din Barbu Vacarescu arata rezonabil. E intr-o casa veche si mica, fara etaj, chiar de unde porneste bulevardul Lacul Tei din Barbu Vacarescu. Are si o curte, mica si ea, in care cred ca pun mese vara. Restaurantul propriu-zis e format din doua sali in care stau cam inghesuite cateva mese. Interiorul e destul de placut amenajat, in stilul rustic nemtesc, cu mult lemn, cutii, cutiute, halbe si alte obiecte artizanale ca decoruri, cu mobilier auster din lemn, cu mese neacoperite.

Noi am ajuns la Louisenhof destul de tarziu, intr-o seara rece de octombrie. Nu fara a suna inainte, totusi, ca sa ne asiguram ca mai e deschis si ca ne mai dau ceva sa mancam. In restaurant erau doar doi oameni, care au plecat imediat ce am ajuns noi, asa ca am ramas singuri. Din figura chelnerului care ne-a primit noi am dedus ca ar fi vrut sa i se intample orice altceva, numai sa mai vada niste clienti la ora aceea nu. Si, ca sa fie sigur ca am inteles starea de fapt, chelnerul a mai si inchis toate luminile din restaurant, demonstartiv, lasand doar o lumina albastra si palida in coltul nostru, de la o lampa fluorescenta cu lumina rece, ca de spital. Si apoi s-a apucat sa vorbeasca in gura mare la telefon si cu bucatarul si sa se plimbe de colo – colo cu o tigara in gura…

Ne-am uitat pe meniu, nicio surpriza acolo. Tot felul de manc