Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DoR #7 (I)

Publicat in Revista22, marți 1 noiembrie 2011 ·

Puterea este tema principală a numărului 7 (toamna, 2011) al Decât o Revistă, „un trimestrial independent despre ce gândim, ce vrem, ce facem“.

„Am ales tema acestui număr, pe de-o parte, ca tribut adus puterii cuvintelor şi poveştilor. Dar am încercat să nu cădem în capcana de a da cuvântul doar celor puternici. Istoricii spun că oamenii care deţin puterea deţin povestea. Experienţa însă ne învaţă că lucrurile pot sta şi invers“, scrie Cristian Lupşa în editorialul care deschide revista.

Printre materialele consistente din DoR #7 găsiţi un portret al Monicăi Macovei, o evocare a lui Alex. Leo Şerban, un profil al rapperului Guess Who, un reportaj despre protestele din vară de la Atena, văzute prin ochii lui Gabriel Dobre, un eseu în care Cosmin Alexandru vorbeşte despre curajul de a renunţa la putere într-un grup, sperând că asta te va face mai puternic, povestea lui Laurenţiu Olteanu, care şi-a câştigat libertatea când a plecat din România şi a putut să-şi trăiască fără teamă propria sexualitate, precum şi un impresionant articol despre saga urşilor din România şi despre vânătorile lui Ceauşescu, preluat din The Atlantic şi actualizat.

Aceasta este doar prima parte a numărului 7 din Decât o Revistă. „DoR #7 are o naraţiune proprie. Am dat în lucru o mulţime de materiale şi, când ne-am dat seama că ne îndreptăm spre o revistă de peste 250 de pagini, am hotărât s-o împărţim în două volume (ne-a inspirat şi ultimul film din seria Harry Potter). Volumul 2 va apărea în decembrie“, scrie Cristian Lupşa.

Decât o Revistă costă 25 de lei şi se găseşte în toată ţara în reţeaua Cărtureşti, magazinele Inmedio şi Relay, magazinele online Okian.ro şi Elefant.ro, precum şi la o serie de distribuitori, a căror listă este disponibilă pe site-ul www.decatorevista.ro.

Puterea este tema principală a numărului 7 (toamna, 2011) al Decât o Revistă, „un

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°