Felix Păun, cel care a primit mănuşile de la Bute după meciul din data de 9 iulie, speră ca în urma licitaţiei să strângă suma de 5.000 de euro. "Sperăm ca această licitaţie să ajungă pe la 5.000 de euro. Suma nu ar fi suficientă, dar ne mulţumim şi cu puţin. Ne aflăm în situaţia de a închide clubul. Îmi pare rău că trebuie să le vând, dar trebuie să facem şi asta", a spus Păun.
Felix Păun a afirmat că banii vor fi folosiţi pentru renovarea sălii de sport din comuna Pechea şi dotarea acesteia cu materiale specifice. "Lucian este probabil singurul campion vandabil al Românieie. Am avut şansa să-l formez, să-l lansez în viaţă. Lucian a fost un campion cuminte, firav, născut cu o ambiţie deosebită, dar nimeni nu întrevedea că va ajunge atât de departe. Suntem pe marginea prăpastiei şi ar fi păcat ca aceşti copii să nu aibă ocazia să-şi îndeplinească visul. Aşteptăm ca mănuşile să fie licitate, iar clubul să-şi continue activitatea", a completat Păun, care a venit însoţit de patru copii de la clubul pe care îl conduce.
Felix Păun, cel care a primit mănuşile de la Bute după meciul din data de 9 iulie, speră ca în urma licitaţiei să strângă suma de 5.000 de euro. "Sperăm ca această licitaţie să ajungă pe la 5.000 de euro. Suma nu ar fi suficientă, dar ne mulţumim şi cu puţin. Ne aflăm în situaţia de a închide clubul. Îmi pare rău că trebuie să le vând, dar trebuie să facem şi asta", a spus Păun.
Felix Păun a afirmat că banii vor fi folosiţi pentru renovarea sălii de sport din comuna Pechea şi dotarea acesteia cu materiale specifice. "Lucian este probabil singurul campion vandabil al Românieie. Am avut şansa să-l formez, să-l lansez în viaţă. Lucian a fost un campion cuminte, firav, născut cu o ambiţie deosebită, dar nimeni nu întrevedea că va ajunge atât de departe. Suntem pe marginea prăpastiei şi ar fi păcat ca aceşti copii să nu a